Cruze, maşina care poate schimba imaginea Chevrolet | FOTO

Cruze, maşina care poate schimba imaginea Chevrolet | FOTO

Noua berlină compactă, pe care am testat-o, în premieră, în Spania, aduce un aer proaspăt în gama constructorului american.

Chevrolet va lansa, la începutul verii, modelul Cruze, o berlină compactă cu design modern, dotări bogate şi preţ atrăgător. În România, cea mai accesibilă versiune a maşinii fabricate în Coreea de Sud pe o nouă platformă tehnică - de care va beneficia şi viitoarea generaţie Opel Astra - va costa 13.200 de euro cu TVA.

Cruze va fi primul model cu adevărat global al Chevrolet şi primul dintr-o serie care va schimba complet imaginea mărcii în Europa, acolo unde, până acum, cu o singură excepţie (SUV-ul Captiva), brandul american a comercializat o gamă preluată de la un fost constructor asiatic.

Pentru a se lupta cu şanse de reuşită într-un segment populat cu nume grele precum Skoda Octavia, Ford Focus Sedan, Toyota Corolla sau Mazda3 Sedan, Chevrolet a mizat pe o imagine tine rească şi foarte europeană (atât la exterior, cât şi la interior), mult spaţiu (aproape 4,6 metri în lungime, portbagaj de 450 de litri), dotări din abundenţă, o calitate ge nerală superioară celei de până acum (fără pretenţii de supre maţie în clasă totuşi) şi un preţ pe care îl putem aprecia, având în vedere toate cele enumerate anterior, drept competitiv.

Doar trei motorizări

Chevrolet nu s-a complicat cu o gamă de motorizări prea largă. Pentru început, cel puţin, se pun la bătaie două unităţi pe benzină (1.6 - 113 CP, 1.8 - 140 CP) şi una pe motorină (2.0 - 150 CP). Singura mo dificare ulterioară confirmată este cea privitoare la apariţia unei versiuni mai puţin puternice (110 CP) a propulsorului turbodiesel.

Zilele trecute, am avut oportunitatea de a testa, în premieră, în Spania, două dintre cele trei versi uni din ofertă, „benzinarul” de 140 de cai-putere şi dieselul, ambele conectate la o cutie de viteze ma nuală cu cinci ra poarte (pentru versiunile pe benzină e dispo nibilă, op ţio nal, şi o transmisie automată).

La prima vedere, prezenţa unei cutii de viteze cu doar cinci ra poarte poate părea uşor anacronică. Totuşi, în treapta a cincea, cu viteza maximă permisă pe autostradă nu sunt impedimente majore - motor turat prea mult şi zgomot exagerat tocmai din acest motiv. Izolarea fonică este mai mult decât mulţu mitoare, varianta pe motorină distingându-se evident la acest capitol.

La rândul ei, maşina animată de motorul pe benzină, mult mai uşoară pe puntea faţă, a fost clar mai manevrabilă pe viraje, la trecerile cu aplomb.

Ambele versiuni s-au aşezat fru mos pe drum la viteze de croazieră, dar nu au excelat pe pasajele virajate, acolo unde asistarea excesivă a volanului nu a putut fi compensată nici măcar de buna setare a amortizoarelor, care controlau eficient ruliul caroseriei. Graţie cuplului superior, dieselul s-a dovedit mult mai comod de condus în cele mai multe situaţii. Letargia sesizată sub 2.000 rpm a dezamăgit totuşi.

DOTĂRI CRUZE

Miza pe siguranţă

Cruze va fi comercializat cu trei niveluri de echipare: Base, LS Plus şi LT. Nici unul dintre cele trei motoare disponibile nu va putea fi comandat cu toate variantele enumerate mai sus. Astfel, cel mai mic motor pe benzină (1.6 litri) are rezervate doar echipările Base şi LS Plus.

Propulsorului de 1.8 litri îi este alocat nivelul de dotare superior, LT. Amatorii de diesel (2.0 ltiri) în schimb nu vor avea la dispoziţie echiparea de bază.

Nivelul Base oferă ABS şi ESP, şase airbaguri, aer condiţionat, servodirecţie, geamuri faţă şi oglinzi acţionate electric, coloană de direcţie reglabilă pe înălţime, radio-CD (MP3) cu patru boxe, închidere centralizată şi alarmă.

LS Plus aduce suplimentar: geamuri acţionate electric şi pentru pasagerii din spate, coloană de direcţie care poate fi reglată şi în profunzime, volan şi schimbător de viteze îmbrăcate în piele, proiectoare ceaţă, senzori de parcare spate, computer de bord, cotieră faţă, jante din aluminiu de 16 inchi şi alte două boxe.

Echiparea de top, LT, plusează cu aer condiţionat automat, senzori de lumină şi de ploaie, oglindă retrovizoare electrocromică şi cruze-control.

CASETA TEHNICĂ Chevrolet Cruze

Ne puteți urmări și pe Google News