ROMATSA renunţă la 200 de angajaţi

ROMATSA renunţă la 200 de angajaţi

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, ROMATSA, va disponibiliza până la sfârşitul anului 200 de angajaţi, astfel încât numărul acestora va ajunge la 1.600 de salariaţi, a declarat azi directorul general al administraţiei, Bogdan Donciu.

"În prezent avem 1.800 de angajaţi, însă numărul lor se va reduce la 1.600 până la sfârşitul anului. Avem presiuni de la transportatori de a reduce tariful şi asta este o modalitate de a face acest lucru", a spus Donciu, la o reuniune privind managementul siguranţei în aviaţie.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a recomandat conducerii ROMATSA să reducă în acest an cheltuielile.

Criză şi la Romatsa "Anul acesta e criză şi trebuie să fie criză şi în ROMATSA. Putem avea mai mare atenţie în ceea ce priveşte cheltuielile. E bine să se aplice restricţii la cheltuieli şi deplasări", a spus Berceanu.

Potrivit lui Donciu, ROMATSA a înregistrat anul trecut venituri de aproximativ 140 milioane euro.

Ne puteți urmări și pe Google News