Ungurii au ieşit în stradă

Ungurii au ieşit în stradă

Aproximativ 25.000 de protestatari s-au adunat astăzi în Piaţa Eroilor din Budapesta, la apelul a peste 500 de organizaţii civile, pentru a cere dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate.

Protestatarii au citit o petiţie în care au cerut şi transparenţă în afacerile publice, siguranţă publică, respect pentru simbolurile naţionale, apreciere pentru familii, precum şi protecţie pentru patria ungară. Petiţia a fost trimisă apoi la biroul preşedintelui Laszlo Solyom, de o delegaţie de motociclişti.

Persoanele care au luat cuvântul în timpul manifestaţiei au făcut apel la eforturi pentru a împiedica Parlamentul să îl aleagă pe Gordon Bajnai, candidatul socialist la postul de premier, afirmând că Bajnai şi premierul în exerciţiu, Ferenc Gyurcsany, sunt "responsabili pentru distrugerea ţării".

Protestatarii nu îl vor pe socialistul Gordon Bajnai

"Dacă acest protest nu va avea niciun impact, vom organiza alte manifestaţii pentru a face presiuni pentru alegeri anticipate", a declarat unul dintre organizatori, arhitectul Imre Makovecz.

Numeroşi manifestanţi purtau drapele naţionale, dar şi steaguri în culorile roşu şi alb, asociate cu extrema-dreaptă.

Acţiunea este menită să pună presiune asupra parlamentarilor înaintea unui vot în Parlament, care i-ar permite lui Gordon Bajnai să devină prim-ministru, după retragerea lui Ferenc Gyurcsany.

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News