Iubita lui Borat la cumpărături

Iubita lui Borat la cumpărături

„Aventuri la cumpărături” cu „iubita lui Borat”, Isla Fisher, într-o ecranizare după bestseller-urile recente ale Sophiei Kinsella.

Filmul „Mă dau în vânt după cumpărături”, realizat după primele două romane ale seriei de succes a autoarei britanice Sophie Kinsella (tradusă la noi în colecţia „Chic” a editurii Polirom), rulează, începând de ieri, pe marile ecrane din România. Filmul o are în rolul principal pe Isla Fisher, nimeni alta decât iubita lui Sacha Baron Cohen, mai cunoscut pentru interpretarea celebrului personaj Borat. „Mă dau în vânt după cumpărături” rulează până joi la Movieplex Cinema Plaza, The Light Cinemas şi Hollywood Multiplex, în Bucureşti, precum şi la Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Bacău.

Gaură în cont

Filmul o are în centrul atenţiei pe Rebecca Bloomwood, o tânără newyorkeză foarte simpatică (interpretată de iubita lui Borat), care are însă o mică-mare problemă cu cumpărăturile. Rebecca suferă de dependenţă faţă de hoinărit şi cumpărat de prin magazine (de altfel, titlul original al cărţii şi al filmului este „Confessions of a Shopaholic”, adică „Confesiunile unei dependente de cumpărături”). Rezultatul este o gaură din ce în ce mai mare care-i apare în cont. Visând să se angajeze la o revistă de modă, tânăra obţine o rubrică la un ziar financiar din acelaşi trust, care o face să devină celebră peste noapte. În final, atunci când pasiunea pentru cumpărături îi ameninţă cariera, precum şi relaţia cu iubitul ei, Rebecca trebuie să facă urgent o alegere, pentru a-şi stabili cu adevărat priorităţile în viaţă.

Cartea lui Sophie Kinsella, „Confessions of a Shopaholic”, şi cele patru care i-au urmat („Shopaholic Takes Manhattan”, „Shopaholic Ties the Knot”, „Shopaholic and Sister” şi „Shopaholic and Baby”) au devenit de multă vreme un fenomen de anvergură internaţională. Fiecare carte a ajuns pe lista de best-seller-uri în SUA şi Marea Britanie: la un moment dat, trei dintre cărţile lui Kinsella se aflau în lista Top Ten publicată de „The Washington Post”. De acum opt ani, când Kinsella a lansat personajul Rebecca Bloomwood, peste 15 milioane de cititori din 35 ţări – între care SUA şi Marea Britanie, dar şi multe ţări din Europa de Est şi de Vest, Scandinavia, Turcia, Japonia, China, Coreea, Indonezia, Thailanda şi Vietnam – au ajuns să se îndrăgostească de personajul ei fermecător, neajutorat şi etern optimist, care se dă în vânt după cumpărături.

Considerată „maestra de necontestat a genului chick-lit”, Sophie Kinsella a studiat ştiinţele politice, filosofia şi economia la Oxford, iar apoi a lucrat ca ziaristă specializată în probleme financiare. Scriitoarea locuieşte la Londra, are doi băieţi, iubeşte, la rândul său, la nebunie cumpărăturile, dar este ceva mai cumpătată decât eroina pe care a creat-o şi care a făcut-o celebră.

Succesul seriei a atras atenţia celebrului producător de mare succes Jerry Bruckheimer, creatorul seriei „Piraţii din Caraibe”. „Dacă vă uitaţi la criza datoriilor, care se derulează acum în SUA, când toată lumea are cărţi de credit, toată lumea poate să o înţeleagă pe Rebecca Bloomwood”, spune şi producătorul executiv Mike Stenson. Ca regizor al filmului „Mă dau în vânt după cumpărături”, Jerry Bruckheimer l-a ales pe australianul P.J. Hogan, stabilit în SUA, autor al celebrelor filme „Muriel’s Wedding”, „My Best Friend’s Wedding” şi „Peter Pan”. După alegerea inspirată a interpretei principale în persoana Islei Fisher (cunoscută deja din „Spărgătorii de nunţi” şi „Desigur... poate că...”), distribuţia a fost completată de Hugh Dancy, Joan Cusack şi John Goodman.

Pentru versiunea cinematografică a cărţilor, atât decorul, cât şi naţionalitatea Rebeccăi au emigrat spre vest, în America. „În mintea mea şi în cărţi, desigur, ea va rămâne pentru totdeauna englezoaică”, spune autoarea. „Dar am cunoscut o mulţime de Becky Bloomwood în toată lumea şi de toate naţionalităţile. Filmul foloseşte elemente din primele două cărţi ale seriei, iar a doua chiar se derulează la New York. Povestea lui Becky este o adevărată parabolă a vremurilor noastre, căci ea încearcă să îşi reducă cheltuielile, să lase deoparte cărţile de credit şi să îşi schimbe viaţa”.

BESTSELLER ÎN ROMÂNIA

100.000 de exemplare vândute

Cărţile Sophiei Kinsella au fost traduse în limba română, începând cu 2004, în colecţia „Chic” a editurii Polirom, care a publicat peste 40 de titluri din literatura de gen. Cele cinci romane ale seriei „La cumpărături” au înregistrat vânzări totale de peste 100.000 de exemplare, recordul fiind atins de „Mă dau în vânt după cumpărături”, prima carte din ciclu, cu peste 30.000 de bucăţi. Din opera autoarei britanice, au mai fost traduse, în colecţia „Chic”, cărţile „Poţi să ţii un secret?” şi „Supermenajera”.

Ne puteți urmări și pe Google News