Eşecul în fotbal, camuflat de scandaluri politice şi bani de la FMI
- Adam Popescu
- 29 martie 2009, 08:40
Suporterii echipei naţionale au avut parte de dezamăgire, după ce România a pierdut partida cu Serbia din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2010. În această săptămână s-au finalizat discuţiile pentru împrumutul FMI, o scrisoare fiind trimisă de România la sediul central al instituţiei. Răspunsul pentru cele aproape 20 miliarde de euro va fi oferit în aprilie.
O săptămână agitată în România şi prin scandalul "Popoviciu", în care a apărut şi numele lui Traian Băsescu şi care a produs un adevărat cutremur la Ministerul de interne.
Serbia a comemorat 10 ani de la bombardamentele NATO, iar în judeţul Arad s-a inaugurat primul centru medical Alzheimer. Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, a fost supus unui transplant de ficat şi unor operaţii ulterioare. Starea acestuia de sănătate este bună. Sâmbătă seară, la Constanţa, scorul final al meciului a fost de 3-2 pentru Serbia. Este prima înfrângere a echipei naţionale la Constanţa. Sârbii au deschis scorul prin Jovanovici şi l-au dublat prin Dorel Stoica, apărătorul român învingându-l pe Lobonţ cu o lovitură de cap. După un joc slab în prima parte, România a evoluat mult mai bine în repriza secundă, Marica şi acelaşi Dorel Stoica punctând pentru "tricolori".
Moneda românească a reuşit să încheie asceastă săptămâncă cu un curs în uşoară apreciere faţă de moneda europeană. Vineri, BNR a stabilit un curs de referinţă de 4,2484 lei pentru un euro. Leul s-a apreciat pe fondul semnalului pozitiv la scară globală, dat de încheierea acordului cu FMI şi condiţiile nu foarte restrictive impuse României.
20 de miliarde de euro pentru România
Unul dintre subiectele principale ale acestei săptămâni a fost împrumutul FMI pentru România. România a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la
Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Scrisoarea de intenţie a Guvernului pentru FMI privind acordul de finanţare a ajuns la sediul din Washington al instituţiei, la mijlocul săptămânii trecute. FMI urmează acum să trimită un răspuns autorităţilor române la începutul lunii aprilie.
Cutremur la Ministerul de Interne În scandalul legat de arestarea lui Gabriel Popoviciu, proaspătul şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Cornel Şerban, a demisionat de la conducerea Direcţiei. El a fost reţinut, marţi aseară, pentru 24 de ore, de procurorii DNA, împreună cu şeful Serviciului „Operaţii” al Direcţiei Generale Anticorupţie, Petru Daniel Pitcovici.
Şi fostul rector al Universităţii de Agronomie, Ioan Alecu, a fost reţinut pentru 24 de ore, în cursul zilei de miercuri, de procurorii DNA. Dosarul cu pricina implica asocierea controversată a firmei condusă de Gabriel "Puiu" Popoviciu cu Universitatea de Agronomie, care a pus la dispoziţie un teren de 220 de hectare, pentru un proiect imobiliar din nordul Bucureştiului. Şi numele lui Traian Băsescu apare în scandalul „Popoviciu”. Citiţi filmul afacerii "Agronomia" aici. Citiţi despre ancheta care a zdruncinat din temelii cele mai importante direcţii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor aici
România se lupta cu criza În contestul crizei şi cu scopul de a încuraja firmele româneşti de a accesa mai multe fonduri europene, premierul Emil Boc a declarat marţi că a propus o serie de modificări legislaţiei privind licitaţiile publice prin fonduri europene. Astfel, termene de organizare a licitaţiilor au fost reduse la jumătate, s-au facilitat procedurile de accesare şi s-a renunţat cererea la aceloraşi documente de mai multe ori, în diferite etape ale procesului. S-a constat că România are un grad de absorbţie redus al fondurilor europe şi prin aceste măsuri Guvernul speră remedierea acestei situaţii.
Un alt efect al crizei s-a putut observa la Galaţi, unde mii de angajaţi ai combinatului ArcelorMittal Galaţi au demonstrat marţi împotriva deciziei conducerii de a trimite în şomaj tehnic cei 12.000 de angajaţi ai societăţii.
Tot fenomenul crizei pară să fi determinat şi o româncă de 18 ani să-şi scoată la licitaţie virginitatea. O româncă de 18 ani a ajuns pe paginile ziarelor din străinătate după ce a postat pe un site german anunţul respectiv, al cărui preţ de pornire este de 50.000 euro. În anunt, tânăra Alina Percea justifica gestul menţionând că prin acei bani urma să îşi achite ratele la studii. Românca este din Caracal şi s-a mutat în Germania de câteva luni.
La Târgul Imobiliar Naţional desfăşurat între 26-29 martie, la World Trade Plaza din Capitală, preţurile caselor sunt cu până la 10% mai mici faţă de luna trecută şi chiar până la 50% faţă de 2008. Tabere în PSD, pro şi contra Crin Antonescu Referitor la una dintre schimbările de statut de pe scena politică românească, numirea lui Crin Antonescu ca preşedinte al PNL, pesedistul Adrian Năstase a precizat că acesta este un candidat mult mai puternic decât Călin Popescu Tăriceanu, fostul lider liberal, la următoarele alegeri prezidenţiale. Front comun au făcut şi Ion Iliescu şi Sorin Oprescu. Cei doi s-au înţeles să-şi declare susţinerea pentru Crin Antonescu. Astfel, vor să discrediteze candidatura lui Mircea Geoană la preşedinţie. Pe de altă parte, Mircea Geoană este de părere că turul doi la prezidenţiale se va da între PSD şi PDL, arătând că nu îi dă şanse foarte mari lui Crin Antonescu în cursa pentru şefia statului. Premiere în medicină şi la testele pentru Schengen
La începutul săptămânii, România a dat primul test pentru Schengen. O delegaţie de experţi europeni a vizitat luni România, pentru a analiza dacă ţara noastră poate fi inclusă în spaţiul Schengen la data propusă, 1 ianuarie 2011. Delegaţia a fost condusă de un oficial din partea Cehiei, stat care deţine preşedinţia Uniunii Europene, şi a inclus evaluatori ai Comisiei Europene şi ai unora dintre cele 25 de state din spaţiul Schengen. Până astăzi, 29 martie, inspectorii au trebuit să redacteze un raport de "concluzii şi recomandări", ce va merge prezentat la Bucureşti şi la Bruxelles.
O premieră pentru medicina din România a fost deschiderea primului centru Alzheimer, care combină cercetarea şi tratamentul pentru această boală. Investiţia se ridică la 5 milioane de euro şi a fost pusă la punct de Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, în parteneriat cu centre similare din Ungaria şi Canada. Centrul se află în localitatea arădeană Socodor. Tratamentele vor fi decontate parţial de Casa de Asigurări de Sănătate. Centrul cuprinde 20 de camere cu două paturi şi baze de tratamente şi agrement. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Meteorologiei, pe 23 martie, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a prezentat şi prognoza pe următoarele şase luni. Vom avea parte, conform specialiştilor, de temperaturi şi cantităţi de precipitaţii apropiate de valorile normale. S-a exclus posibilitatea unor inundaţii grave, ca acelea produse anul trecut în Moldova, arătând că, în medie, cantităţile de precipitaţii se vor situa „în limite normale”, respectiv de 40- 60 de litri pe metrul pătrat. Meteorologii se aşteaptă să fie un an extrem de bun pentru culturile de grâu, însă mai puţin pentru porumb. 10 ani de la primele bombardamente NATO în Iugoslavia În 1999, oraşele iugoslave au fost ţinta bombardamentelor NATO. Pe 24 martie 2009, pe tot teritoriul Serbiei a răsunat alarmă, iar clopotele bisericilor au bătut pentru a comemora victimele uşise în timpul bombardamentelor. Multe clădiri distruse se pot vedea şi astăzi în capitala Belgrad şi în Priştina, acum capitala auto-proclamatului stat Kosovo. NATO a bombardat Serbia timp de 11 săptămâni în scopul de a forţa retragerea trupelor sârbeşti din provincia Kosovo, acuzând armata de atrocităţi împotriva etnicilor albanezi.
La câteva mii de kilometri distanţă, în Indonezia, aproape 80 de persoane au murit şi peste 100 sunt date în continuare dispărute, după ce, vineri, un baraj de la periferia Jakartei s-a rupt. Barajul a cedat din cauza ploilor torenţiale din ultimele zile. Peste 2 milioane de metri cubi de apă au năvălit prin spărtura din dig, golind aproape lacul de acumulare.
Emoţii pentru Cristi Minculescu Fanii Iris au avut parte de o săptămână emoţionantă. Liderul formaţiei a fost supus marţi un transplant de ficat în Germania. Donatorul a fost soţia artistului, Rodica. Chiar dacă intervenţia s-a realizat fără probleme majore, medicii de la clinica din Regensburg au programat alte operaţii, necesare în vederea reuşitei transplantului
Sâmbătă, România a participat la evenimentul iniţiat de organizaţia ecologistă WWF (World Wide Fund for Nature), "Earth Hour", cu scopul de a conştientiza omenirea cu privire la risipa de energie. Oficial, şi-au anunţat participare la cea mai mare pană de curent voluntară 1.189 de oraşe din 80 de ţări, printre care şi nouă oraşe din România. Evenimentul a avut loc între 20.30 şi 21.30.
În acest weekend am mai marcat un eveniment important, trecerea la ora de vară. Astfel, ceasurile au fost date cu o oră înainte.
În timpul redactării acestei retrospective a săptămânii 23-29 martie, poliţia caută un deţinut care a evadat în cursul nopţii de vineri de la Penitenciarul Jilava. Bărbatul este din Bucureşti, are 29 de ani şi lucra în gospodăria agricolă a Penitenciarului Jilava. Acesta este condamnat la 3 ani şi 6 luni pentru furt, este recidivist, condamnarea anetrioară, tot pentru furt, fiind de 1 an şi 6 luni cu suspendare.