Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a declanşat o anchetă de proporţii în privinţa suspiciunilor de mituire la adresa arbitrilor care au condus meciuri oficiale din cupele europene sau interţări.
Federaţia Română de Handbal este printre cele vizate, mai ales după ce tentativa de mituire a arbitrilor danezi care au condus meciul de baraj cu Muntenegru, pentru calificarea la Campionatul Mondial de anul trecut, a fost făcută publică.
„În 17 martie, EHF a trimis un ches tionar cu întrebări unui număr de 304 arbitri şi 137 de delegaţi activi, privind ultimele patru sezoane. EHF confirmă un feed-back pozitiv în privinţa acţiunii sale, 276 de arbitri răspunzând deja întrebărilor. Cele 124 de răspunsuri primite până acum din partea delegaţilor EHF vor fi folosite pentru a verifica încru cişat informaţiile provenite de la arbitri. După o analiză atentă, EHF poate confirma faptul că şase cupluri de arbitri au raportat încercări de manipulare”, se arată în raportul de ieri al EHF.
Cazul arbitrilor danezi Martin Gjeding şi Mads Hansen, care au denunţat încercarea de mită din partea oficialilor români, cu câte 30.000 de euro, la returul cu Muntenegru, din iunie 2008, a ajuns la urechile oficialilor EHF. „Aceste cazuri vor fi evaluate detaliat şi se vor lua măsurile ce se impun prin sistemul legal al EHF”, se menţionează în comunicat.
Oficialii EHF anunţă că vor continua anchetele, fapt care-i ţine ca pe jar pe conducătorii federaţiei noastre. Cristian Gaţu, preşedintele FRH, se teme de sancţiuni drastice pentru „ospitalitatea” excesivă care i-ar fi mânat pe Petru Paleu şi pe Aihan Omer să le facă propuneri indecente arbitrilor danezi.