Preşedintele şi premierul le-au făcut procurorilor "observaţii politice"

Preşedintele şi premierul le-au făcut procurorilor "observaţii politice"

Prezent la summit-ul internaţional al procurorilor, preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut o serie de "observaţii care vin dinspre politic spre procurorii generali şi procurorii şefi". "Procurorii trebuie să fie pregătiţi să facă faţă sarcinilor actuale, în contextul creşterii nivelului infracţionalităţii", a spus Băsescu, care vede ca esenţială în asigurarea eficienţei sistemului penal "asigurarea independenţei investigative a procurorilor".

Preşedintele crede că se impune adoptarea unei politici internaţionale împotriva infractorilor, întrucât cele naţionale au devenit neadecvate. Băsescu a cerut mobilizare din partea tuturor instituţiile implicate în sistemul penal şi o bună cooperare între ministerele publice.

Boc "l-a luat de braţ" pe Montesquieu

Premierul României, Emil Boc, a luat cuvântul imediat după finalul discursului preşedintelui Băsescu. "Statul trebui să aibă mijloacele pentru a se apăra de cei care nu respectă legea", a spus acesta, care consideră că procurorii, ca reprezentanţi ai sistemului juridic, trebuie să câştige încrederea publică şi să rămână independenţi faţă de politic.

Boc a amintit numele lui Montesquieu, reprezentant de marcă al iluminismului francez, care a formulat pentru prima dată principiul separării puterilor în stat (executiv, legislativ, juridic)

Summit-ul a fost deschis de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. În cadrul summit-ului, vor mai lua cuvântul directorul adjunct al Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), John Sandage, şi preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Procurorilor, Francois Falletti.

Mulţi români cred că politicul pune presiune pe procurori

Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a citat un studiu sociologic, potrivit căruia 30% dintre români apreciază că factorul politic este cel mai susceptibil de presiuni asupra procurorilor. "Rezultatele arată că mediul politic este considerat în mod covârşitor drept factorul cel mai susceptibil să efectueze presiuni asupra procurilor, acesta fiind indicat de 30 la sută dintre respondenţi, pe când doar 4 la sută au menţionat procurorii ierarhic superiori", a spus Kovesi, citată de Mediafax.

Aceasta consideră că independenţa serviciului de procuratură faţă de celelalte autorităţi este "prioritară". INFO

De astăzi până joi, la Bucureşti are loc summit-ul internaţional al procurorilor. Organizarea evenimentului, ajuns la ediţia a treia, a costat România suma de 800.000 de euro. La întâlnire participă 330 de procurori generali şi procurori şefi, din 112 state.

Precedentele două ediţii au fost organizate în Guatemala şi Qatar.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 12:30

Ne puteți urmări și pe Google News