Voina: „Cu Viborg trebuie să facem un joc complet”

Voina: „Cu Viborg trebuie să facem un joc complet”

Antrenorul Oltchimului spune că, pentru a trece de daneze şi a se califica în finala Ligii Campionilor, va elabora un program special pentru echipa sa.

Deşi au pierdut sâmbătă în deplasare, cu Györ, la două goluri diferenţă (scor 28-30), fetele de la Oltchim s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor de pe locul doi în grupă şi se gândesc acum la marea confruntare cu puternica formaţie daneză Viborg, pe care au învins-o anul trecut. Prin accederea în „careul cu aşi”, handbalistele antrenate de Radu Voina au realizat cea mai mare performanţă din cadrul echipelor de club din România.

Până acum, nicio altă formaţie din ţara noastră - indiferent despre ce sport e vorba - n-a mai reuşit să pătrundă în semifinalele Ligii Campionilor. „Singurul avantaj de care am fi putut profita dacă am fi bătut la Györ era că am fi jucat manşa secundă pe teren propriu. Obiectivul nostru a fost calificarea în primele opt, iar acum am ajuns în primele patru echipe din Europa. La acest nivel nu mai sunt adversari uşori. Viborg este o echipă foarte puternică, avem şi o compatrioată acolo, pe Cristina Vărzaru. Nu cred că ea va face spionaj pentru Viborg, pentru că a trecut perioada benzilor magnetice”, a comentat ieri, pentru EVZ, tehnicianul Oltchimului. „Şoferul m-a pus pe arcuri”

Voina va face o pregătire specială pentru „dubla” cu danezele de la Viborg. „Antrenamentele vor fi mult mai profunde, fiindcă şi faza în care am ajuns este mai grea. Vom face tot posibilul să trecem de Viborg şi să câştigăm chiar finala Ligii Campionilor. Ca să batem Viborg, trebuie să facem un meci complet în apărare şi în atac”, analizează tehnicianul. După atâta încordare, fostul internaţional îşi permite să se mai şi amuze.

57 de goluri a înscris Narcisa Lecuşanu, cea mai bună marcatoare a Oltchimului în acest sezon de Liga Campionilor. Liderul clasamentului e Grit Jurack (Viborg) - cu 83 de goluri

 „M-aş bucura pentru fete, dacă ar reuşi această calificare, nu pentru mine. Soarta antrenorilor e alta: azi sunt, mâine nu... Acum, eu sunt în autocar. Ne întoarcem de la Györ (n.r. - ieri). Şoferul m-a pus pe arcuri, adică pe un scaun cu arcuri... Dacă vrea, mă catapultează imediat”, a glumit Voina.   „Mergem cu ouă în traistă”

Ion Gavrilescu, preşedintele Oltchimului, e acum optimist. Crede că echipa sa are şanse mari de calificare în finala Ligii Campionilor. „Dacă vom face un meci bun la Vâlcea în aprilie şi ne vom impune la o diferenţă de şase sau şapte goluri, atunci vom trece de Viborg. Sper ca, de Paşte, iepuraşul să ne aducă această calificare. Oricum, Învierea o vom petrece în Danemarca. Mergem cu ouă în traistă la Viborg. Le vopsim şi le ciocnim acolo, după meci!”, a declarat Gavrilescu pentru EVZ. Oficialul vâlcean susţine că Viborg este un adversar mai facil decât Hypo Viena: „Sincer, ar fi fost mai greu pentru noi dacă am fi picat cu Hypo Bank Viena. Echipa austriacă este mai valoroasă decât Viborg. În plus, sediul Federaţiei Europene de Handbal se află la doi paşi de clubul Hypo”. CUPA EHF Şi Rulmentul Braşov s-a calificat în semifinale   O altă formaţie feminină, Rulmentul Braşov, a reuşit să se califice sâmbătă seară în semifinalele Cupei EHF, după ce a câştigat acasă cu formaţia norvegiană Byasen Trondheim, scor 29-22, în manşa secundă a sferturilor de finală. În partidatur, din Norvegia, ardelencele învinseseră la patru goluri diferenţă, 31-27. „A fost un meci frumos, palpitant, dar scorul nu arată diferenţa din teren.

Byasen a fost mereu lângă noi, dar le-am urmărit pe adversare foarte mult pe casete şi ştiam că în ultimele 10 minute nu rezistă. Nu a fost acesta cel mai bun meci, cel mai bun a fost cu Râmnicu-Vâlcea, dar e bine că am pus baza calificării încă din manşa-tur, din Norvegia. Ce mă bucură cel mai tare este că apărarea a mers foarte bine, nici nu-mi mai amintesc de când nu am mai luat mai puţin de 23 de goluri.   E adevărat că a intrat azi un salariu, dar la un astfel de meci, când intri în teren, nu cred că te mai poţi gândi la bani”, a declarat Herbert Müller, antrenorul Rulmentului. Cea de-a treia formaţie românească prezentă în „sferturile” cupelor europene, Oţelul Galaţi, n-a reuşit să se califice mai departe. Moldovencele au pierdut şi returul cu Larvik, din Cupa Cupelor: 22-28 la Galaţi, după ce, în tur, pierduseră cu 22-26. 

"Sper ca, de Paşte, iepuraşul să ne aducă această calificare în finala Ligii Campionilor. Oricum, Învierea o vom petrece în Danemarca. Mer gem cu ouă în traistă la Viborg. Le vopsim şi le ciocnim acolo, după meci." Ion Gavrilescu preşedinte Oltchim

  GRUPA 2

Ultima etapă

Ne puteți urmări și pe Google News