Comisia Europeană le cere magistraţilor români să anuleze marca „Memorialul Victimelor Comunismului”, care-i foloseşte ilegal simbolurile.
Fundaţia „Academia Civică”, al cărei preşedinte este Ana Blandiana, foloseşte ilegal simbolul Comisiei Europene (CE): 12 stele aurite, pe fond azuriu. Aşa susţin oficialii de la Bruxelles, care le cer magistraţilor Tribunalului Bucureşti să anuleze înregistrarea mărcii „Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei” - principalul proiect derulat de fundaţie - în cadrul căruia este utilizat, de fapt, simbolul CE. Procesul a fost deschis la începutul acestui an, judecătorii urmând să dezbată cererea Bruxelles-ului pe 26 martie, adică joia viitoare. Simbolul CE, de 54 de ani
Concret, în acţiunea aflată pe rolul instanţei, oficialii CE acuză fundaţia că a copiat, la indigo, pentru marca proiectului său, simbolurile de pe stindardul pe care Uniunea Europeană l-a adoptat cu 54 de ani în urmă. „Încă din anul 1955 s-au purtat discuţii de către Consiliul Europei privitor la ce simbol să folosească, iar în urma acestor discuţii s-a ajuns la concluzia ca simbolul Comunităţii Europene să fie reprezentat printr-un cerc de 12 stele aurii, aşezate pe un fond albastru.
În diverse tradiţii, 12 este un număr simbolic ce reprezintă perfecţiunea. Este desigur numărul celor 12 luni ale unui an, dar şi al cifrelor reprezentate pe cadranul unui cerc. Cercul reprezintă, prin tre altele, şi simbolul unităţii. Aşadar, steagul Uniunii Europene s-a născut reprezentând idealul unităţii în rândul populaţiei Europei”, explică juriştii Rominvent, agenţia de proprietate intelectuală care a fost mandatată să reprezinte în instanţă CE în acest proces.
Oficiul pentru Invenţii şi Mărci a încălcat Convenţia de la Paris
Mai mult, prin aceeaşi acţiune, CE acuză şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci că a admis ilegal cererea depusă, pe 13 martie 2007, de Fundaţia „Academia Civică” pentru înregistrarea mărcii „Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”. Potrivit reprezentanţilor Comisiei, Oficiul a încălcat nu doar legislaţia românească privind proprietatea intelectuală, ci şi Convenţia de la Paris.
Şi asta pentru că, potrivit legii privind mărcile şi indicaţiile geografice, „sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate mărcile ce cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii, steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa Convenţiei de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale, interguvernamentale, din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii Europene”.
La rândul ei, Convenţia de la Paris, asumată şi de România, prevede că „ţările membre UE convin să refuze sau să invalideze înregistrarea şi să interzică folosirea unor mărci care aparţin organizaţiilor internaţionale, interguvernamentale, din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii”. Ana Blandiana: „Avem acceptul Consiliului Europei”
Ana Blandiana susţine însă că fundaţia pe care o conduce are acceptul Consiliului Europei pentru folosirea simbolului său, fapt contestat acum de Comisie. De altfel, arată aceasta, proiectul „Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet” s-a desfăşurat sub egida Consiliului. „Proiectul a început în 1993, sub egida Consiliului Europei, care a şi publicat mai multe rapoarte în acest sens. De fapt, am înfiinţat Fundaţia «Academia Civică», în 1994, la sugestia Consiliului.
Este vorba, de fapt, despre două cercuri care se întretaie - unul format din cele 12 stele şi celălalt din sârmă ghimpată - şi care simbolizează unirea celor două părţi ale Europei: cea care a fost liberă cu cea aflată sub ocupaţie comunistă”, a explicat Ana Blandiana.