Angajaţi pe timp de recesiune

Angajaţi pe timp de recesiune

O absolventă de liceu, un şofer şi un zidar, ambii trecuţi de 50 de ani, au reuşit să-şi găsească de lucru în decembrie şi martie, cele mai negre luni de şomaj din ultimii nouă ani.

România bătută de criză a lăsat mai mulţi şomeri pe dru muri decât erau obişnuite să suporte statisticile ultimilor ani de economie „duduitoare”. Rata şomajului a crescut, din ianuarie până în februarie, ca niciodată în ultimii nouă ani.

Cu toate astea, pe fondul negru al crizei economice şi financiare, cel puţin trei oameni au văzut luminiţa de la capătul tunelului. Fie el şi de metrou. S-au angajat pe timp de criză, fie în ultima lună din an, cea în care - în mod tradiţional -, se fac foarte greu angajări, fie în luna martie, când s-a înregistrat cea mai mare rată a şomajului din ultimii şapte ani.

Absolventa Cristina Boboacă, şoferul Vasile Albu şi zidarul Nicolae Logofătu şi-au găsit de lucru după câteva luni de şomaj şi căutări.

Primul job „pe bune”

A picat la Bacalaureat, dar e destul de optimistă încât să creadă că nu s-a sfârşit lumea şi, cândva, o să aibă locul ei la o facultate cu profil economic. Mai ales că în decembrie, când nimeni nu se mai angajează, Cristina Boboacă şi-a găsit, la 20 de ani, primul loc de muncă la care i s-au făcut şi acte. Lucrează ca vânzătoare, la o patiserie din staţia de metrou Eroilor, la ieşirea dinspre Spitalul Universitar. Şi spune că pe patronii ei nu pare să-i afecteze criza. „Oricâtă criză ar fi, oamenii tot trebuie să mănânce. Şi dacă găsesc ceva cald în drum spre muncă, şi nici nu e foarte scump, la patiserie n-are cum să nu meargă”, spune fata. De aceeaşi părere e şi patronul patiseriei, Nicolae Şapira, care spune că nu simte deocamdată efectele negative ale crizei, pentru că omul trebuie să mănânce, indiferent de buget.

Cristina recunoaşte că şi-a căutat de muncă doar pentru o perioadă, până intră la facultate, să-i mai ajute şi pe ai ei cu banii, că deja e destul de mare.

Fost frezor, actual şofer

Ca ea mai sunt bucureşteni care au reuşit să se angajeze în vremurile astea grele, dovadă că se poate şi că „dracul nu-i chiar aşa de negru. Trebuie să ai şi un pic de noroc”, după cum declară, optimist, un fost şomer - proaspăt angajat ca şofer.

„Am lucrat la o firmă micuţă, de piese auto, ca frezor, dar era aproape de faliment. Şi le-am cerut să mă dea în şomaj”, povesteşte Vasile Albu, 53 de ani, cum a rămas el fără loc de muncă. A avut noroc însă, după cum spune, că şi-a găsit de muncă „repede, în două luni, şi la o firmă mare, care nu prea pare afectată de criză”.

La 1 martie a început lucrul la noul loc de muncă: şofer la firma de salubrizare Romprest. Omul mai are totuşi o supărare. Că meseria lui de bază, cea de frezor, s-a dus de râpă 80% după Revoluţie. A fost nevoit să îşi schimbe de multe ori profesia din cauza asta. De altfel, şi la firma de la care a ieşit în şomaj, gonit de criza care îi ameninţa pe patronii arabi cu falimentul, a fost şi şofer, şi administrator, apoi iar şofer. Acum, deşi lucrează pe mai puţini bani decât înainte, se bucură de siguranţa unui loc de muncă, aşezat comod pe scaunul din spatele volanului.

Angajare cu dublu tăiş

La polul opus e Nicolae Logofătu (56 de ani), fost lider de sindicat la o fabrică de pâine din Bu cureşti. Văzând cât de bine mergeau lucrurile pe piaţa construcţiilor, înainte de criză, şi-a încercat norocul, împreună cu socrul său, şi pe şantierele din Germania, şi de la noi. Aşa a făcut bani frumoşi şi s-a specializat în meseria de zidar.

Dar de când cu criza, lucrurile nu mai mergeau bine nici în construcţii. De aia s-a şi dus la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti, care i-a găsit un post de zidar pentru un salariu brut de 15 milioane de lei vechi pe lună. Părea bine, dar s-a dovedit că cereau imposibilul pentru salariul pe care i-l dădeau. La negocieri nimeni nu i-a spus că ar trebui să lucreze în fiecare sâmbătă şi doar pe baza unui contract de muncă pe perioadă determinată. Aşa că a început, la mai puţin de o săptămână de la angajare, să se gândească la o altă variantă de a-şi câştiga pâinea.

În căutare de anunţuri

„Dacă fac singur un apartament, cu gresie, faianţă şi zugrăvit şi tot ce trebuie, şi tot fac 20 de milioane. Da’ ei profită că lumea nu găseşte de muncă şi una spun la angajare, şi alta fac după aia”, se plânge omul de noul angajator, care în următoarele trei luni trebuie să predea o clădire de mai mult de 10 etaje, la intrarea în Pipera.

Acum şi-a dat demisia şi e din nou în căutarea unui loc de muncă. Doar că de data asta nu s-a mai dus la agenţia de şomaj, ci la chioşcul de ziare. Umblă cu pixul deasupra anun ţurilor de angajare şi speră că va fi, din nou, norocos. STATISTICI NEGRE

Numărul şomerilor creşte

Datele înregistrate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) se arată destul de sumbre. Rata şomajului a crescut, din ianuarie până în februarie, de la 4,9% la 5,3%, cea mai mare creştere de la o lună la alta înregistrată din 2000 până acum. Numărul şomerilor se ridica, la sfârşitul lunii februarie, la 477.860 de persoane.

În Bucureşti erau, la sfârşitul lunii trecute, 18.575 de şomeri, iar Capitala are una dintre cele mai mici rate ale şomajului din ţară. Cu toate acestea, în săptămâna 26 februarie-5 martie au fost scoase „pe piaţă”, prin intermediul ANOFM, peste 10.600 de locuri de muncă în toată ţara, pentru ca, o săptămână mai târziu, numărul acestora să scadă la 10.357.

Diferenţa o reprezintă locurile de muncă ocupate. Săptămâna aceasta, însă, numărul locurilor de muncă disponibile prin ANOFM a crescut la peste 11.000. Datele Agenţiei arată că, de la începutul anului acesta - pe care specialiştii în economie s-au grăbit să-l declare deja sumbru -, au reuşit totuşi, prin programele specifice, să încadreze în muncă 36.857 de oameni în primele două luni ale anului.

PE GÂNDURI. Nicolae Logofătu visează la un nou job (Foto: Anita Vizireanu)

GALAŢI De la furnalul siderurgic la un post de vânzător

Slujbe ca agent comercial, agent de pază, bucătar, consilier în gestiunea economică şi vânzător sunt soluţiile la care se pot gândi cei 12.000 de angajaţi ai combinatului ArcelorMittal Galaţi, care, de la 1 apri lie, vor intra prin rotaţie în şomaj tehnic sau se vor auto disponibiliza.

„Nu îmi fac nicio speranţă că voi găsi acum un alt loc de muncă. Chiar dacă am studii superioare, în cazul în care perioada de şomaj tehnic se va întinde mai multe luni sau în cazul unor concedieri, nu cred că voi găsi unul acceptabil. Soluţia mea e să mai fac o facultate”, crede Toni Dălvaru, 28 de ani.

„Am fost la AJOFM să văd oferta lor. Şi din 200 de locuri de muncă, cred că 20 se pretau unui om cu experienţă în siderurgie. Singura mea speranţă este ca această criză să nu ţină foarte mult”, spune şi Iosif Radi, muncitor, 53 de ani. În Galaţi sunt acum 16.521 de şomeri, dar multe companii se pregătesc să facă alte reduceri de personal. AJOFM Galaţi are disponibile 220 de locuri de muncă, dintre care numai aproape 100 în domeniul industrial.

Alte 100 de posturi ar putea fi ocupate de siderurgişti la Şantierul Naval „Damen” Galaţi, care are un deficit cauzat de plecările în străinătate ale propriilor angajaţi. (Marian Păvălaşc)

CITIŢI ŞI:

Criza favorizează celulita Ziua în care au aflat ce este criza

Criza globală s-a întâlnit cu domnul Florea la Mioveni

Harta şomajului pe timp de criză

Oraşul care intră în şomaj

Criza ruşinii loveşte educaţia Criză în transportul de persoane Din aprilie, sănătatea costă mai mult Criza schimbă obiceiurile de consum

Criza, ca o "palmă dumnezeiască" MIRCEA DIACONU: „Ne-am tâmpit de tot cu criza asta”

Criza ne trimite la ţară

Criza văzută prin lentilă | VIDEO Renovarea locuinţelor se face „la negru” Reţetele ieftine, din nou în vogă

Români în criză. De nervi

  • Urmează în „Evenimentul zilei”: Românii care s-au întors de la muncă din Spania povestesc cum a izbucnit criza acolo, cum au reacţionat autorităţile şi patronii, ce i-a forţat să se întoar că acasă şi ce planuri au aici.
  • Scrie-ne pe adresa romaniincriza@evz.ro despre cum te afectează pe tine criza. Povestea ta poate deveni subiect al campaniei

    EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News