Cunoaşteţi farsa aceea cu tipul chemat la un meci de baschet, legat la ochi şi pus să arunce mingea la coş, de la mijlocul terenului, pentru un premiu de 500.000 de dolari? Eu am văzut-o pe blogul lui Bogdan Pitaru.
Unde e farsa? Păi, tipul aruncă mingea aiurea, nici vorbă să nimerească în coş, dar organizatorii şi publicul sunt vorbiţi să-l păcălească şi sar în sus imediat după aruncare, felicitându- l pe bietul om care, văzând atâta efuziune în jur, chiar crede că a câştigat, fără prea mare efort, jumătatea de milion. Înregistrarea prezintă bucuria omului ţopăind ca o maimuţă, fără să poată spune mai mult decât „nu ştiu” atunci când e întrebat ce va face cu atâta bănet.
Chiar dacă n-aţi vizionat filmuleţul, tot ştiţi despre ce vorbesc, pentru că aţi văzut, de-a lungul timpului, delirul din sediul PSD de la închiderea urnelor (atât în anul 2004, cât şi în anul 2008), optimismul lui Gigi Becali dinaintea meciurilor din Champions League, şi, cu siguranţă, aţi trăit, cel puţin o dată în viaţă, sentimentul că aţi dat lovitura pentru ca, după o vreme, să reveniţi cu picioarele pe pământ şi să vă daţi seama că n-a fost chiar aşa. Pe mine, filmuleţul m-a dus cu gândul, imediat, la Mircea Geoană.
Liderului PSD i se transmite din toate părţile că, gata, va triumfa la prezidenţialele de la sfârşitul anului, cu condiţia să candideze. Lui îi place să audă asta şi începe să se comporte ca şi cum ar fi ceva iminent. Partea bună e că, luându-şi în serios candidatura, a început să lucreze la un start cât mai avantajos. Pentru asta, Mircea Geoană are nevoie de substanţă, iar substanţa în politica românească e folositoare, ori de unde ar veni ea. Nu comentăm acum cât de util e „străinaşul mercenar” Cozmin Guşă (el aleargă, Vîntu gândeşte) şi cât de greu îi va fi fără „babele” lui Ion Iliescu.
Pentru preşedintele Traian Băsescu şi „vicepreşedintele” Mircea Geoană, meciul de box n-a început încă, dar amândoi se află în faza de tatonare: sar coarda, îşi arată pumnii şi se pregătesc de o partidă lungă. În acest registru, trebuie citite atât atacurile la „centura de castitate” (Băsescu vs Geoană), cât şi răzvrătirea sfioasă - „Nu s-a achitat de obligaţiile de şef de stat. Zece ani cu Traian Basescu este prea mult pentru această ţară” (Geoană vs Băsescu).
Fiindu-şi unul altuia ţintă, cei doi încearcă să-i descurajeze, implicit, pe ceilalţi posibili candidaţi şi să polarizeze uriaşele fonduri care vor însoţi campania electorală. Deocamdată, profesioniştii din meciul meciurilor pregătesc de zor momentul în care îşi vor da jos legătura de pe ochi şi se vor scuipa unul pe altul, în faţă. Momentul ruperii coaliţiei PDL-PSD va fi unul îndelung pregătit, pentru că fiecare va încerca să scoată profit maxim din asta. De aceea, vor apela, mereu şi mereu, la tactici de doi bani (Băsescu supralicitează cartea naţionalist-primitivă, dând cu spray de pericol maghiar, Geoană va plânge ipocrit pe umărul categoriilor sociale defavorizate) prin folosirea cărora nimeni nu are de câştigat - cu atât mai puţin românii chemaţi să asiste la spectacol. Asta e vorba proastă.
Astfel, niciunul nu are simţul penibilului. E drept, nici tipul din farsa americană nu l-a avut, dar el măcar era un om simplu, fără ambiţia de a conduce o ţară, fie ea şi aflată la marginea lumii. Oricum, americanul nu a făcut atac de cord când a aflat că totul n-a fost decât o farsă. A râs, tâmp. Credeţi-mă pe cuvânt, nici Mircea Geoană n-o să facă.
CITIŢI ŞI:
Coaliţia anti-Băsescu prinde contur
Recomandările noastre
