Nereguli la dosarele de la Pitești

Nereguli la dosarele de la Pitești

ARGEȘ. Autoritățile au descoperit o serie de nereguli în cele 669 de dosare care au fost verificate în decurs de o săptămână în cazul „Fabrica de permise” din Argeș.

„Ţinând cont că trebuie îndepliniţi nişte paşi, nu putem spune că avem probe certe pentru suspendarea şi, apoi, acţiunea în instanţă pentru anularea acestor permise. Totuşi, ne-a fost semnalat faptul că multe persoane cu domiciliul în străinătate şi-ar fi obţinut permisele fără a fi prezente în ţară. Aceste lucruri pot fi confirmate sau infirmate abia peste câteva zile”, a declarat prefectul Marcel Proca.

Ne puteți urmări și pe Google News