Carte pentru generaţia „Singur acasă”

Carte pentru generaţia „Singur acasă”

Pentru a suporta mai uşor despărţirea de părinţii plecaţi în străinătate, micuţii sunt sfătuiţi să le trimită scrisori sau felicitări şi să-şi spună păsurile într-un jurnal.

Românii care şi-au lăsat copiii pe la bunici din cauză că muncesc peste graniţă pot dormi mai liniştiţi. Asociaţia Alternative Sociale şi Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului au elaborat cartea părinţilor care doresc să plece la muncă în străinătate şi un pliant informativ pentru copiii acestora. Scopul: adaptarea micuţilor după această despărţire.

Astfel, scrierea de scrisori, realizarea de felicitări, desene, colaje şi transmiterea lor prin poştă sunt câteva dintre modalităţile alternative de comunicare şi de menţinere a legăturii cu părinţii pe care consilierul trebuie să le promoveze atât în lucrul cu copilul, cât şi în lucrul cu familia acestuia. Manualul descrie şi unele tehnici utile de comunicare a copiilor cu cei din jurul lor, prin exerciţiile de exprimare emoţională, cele de autocunoaştere, jocul de rol sau păstrarea unui jurnal. Delincvenţă juvenilă şi sinucideri

Cărţile îi vor informa pe părinţii din cele peste 70.000 de familii de emigranţi care sunt tentaţiile la care sunt expuşi copiii lor. Statisticile spun că aceşti micuţi sunt atraşi de la vârste fragede spre bande de cartier şi delincvenţă. Mai mult, unii dintre ei au ajuns chiar şi la suicid, pentru că se simt abandonaţi şi nefericiţi. În ultimii ani, au fost semnalate opt cazuri de copii care s-au sinucis în urma depresiei şi a crizei resimţite din cauza plecării părinţilor în străinătate.

CIFRE

O statistică îngrijorătoare

  • Peste 100.000 de copii au părinţi plecaţi la muncă în străinătate
  • Circa 31.000 dintre ei au rămas fără niciunul dintre părinţi
  • 70.457 de familii de români muncesc peste graniţe
  • 29.843 de copii „abandonaţi” se află în grija rudelor de gradul IV
  • 1.127 de exponenţi ai generaţiei „Singur acasă” sunt în sistemul de protecţie socială
  • 180 de minori stau în centrele de plasament
  • 700 de micuţi stau la rudele de până la gradul IV
  • 400 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate sunt la vecini

Ne puteți urmări și pe Google News