Sportiva născută acum 20 de ani în Gheorgheni, medaliată cu bronz la Europenele de juniori, este urmaşa mult mai cunoscutei Eva Tofalvi.
Într-o ţară în care zăpada a devenit tot mai scumpă la vedere, iar sezonul de schi durează cel mult două luni şi jumătate, există oameni care se încăpăţânează să practice un sport de iarnă, obţinând totodată şi performanţe la nivel înalt. O astfel de persoană este Reka Ferencz, din Gheorgheni, proaspăt medaliată cu bronz, alături de ştafeta României, la Campionatele Europene de juniori de la Ufa (Rusia).
„Reka este una dintre speranţele noastre pentru viitoarea echipă olimpică”, ne-a declarat Constantin Arghiropol, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Alpin şi Biatlon.
Pe lângă bronzul de la Ufa, Reka Ferencz (20 de ani) a reuşit în acest an şi obţinerea unui loc patru în proba de sprint a Mondialelor de juniori de la Canmore (Canada).
În România, biatlonul a scos capul în ultima perioadă datorită Evei Tofalvi, care a reuşit câteva rezultate remarcabile pe plan mondial. „Nu-mi place fotbalul” EVZ: Cum ai făcut primii paşi spre biatlon? Reka Ferencz: Pot să spun că m-am născut cu biatlonul lângă mine. Tatăl meu a fost sportiv. Tot schior, dar la fond. Pe când aveam 5-6 ani, tata mi-a pus schiurile în picioare şi m-a luat cu el la antrenamente. L-a început am făcut şi eu fond. Acum trei ani însă, m-am reprofilat pe biatlon. Ce alte sporturi îţi plac? Urmăresc aproape toate sporturile individuale. Nu mă prea atrag sporturile de echipă. Şi în niciun caz nu mă uit la fotbal. Nu-mi place. Toată lumea ştie fotbal, dar puţini ştiu cu ce se „mănâncă” biatlonul. „Am avea nevoie de un masor” Cum decurge o zi din viaţa ta? Ziua începe de obicei la şapte şi jumătate-opt. Uneori chiar şi la şapte. Dimineaţă avem un antrenament de înviorare. Nu-mi prea place. La prânz mă odihnesc, iar după-amiaza am al doilea antrenament, bazat pe tehnică. Uneori, seara, facem simulări cu arma, fără cartuşe. Există multe momente grele în cariera unui sportiv. Uneori îţi este greu să stai prin cantonamente. De multe ori spui „nu mai pot, nu mai vreau”, dar în cele din urmă îţi trece. Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă biatlonul în România? Marea problemă este că nu avem pârtii. În plus, nu prea este zăpadă. În ceea ce priveşte lotul de junioare, am avea nevoie de un masor. Lotul mare are unul. Eu, personal, pentru masaj merg la cineva în oraş la mine. Cred că ar fi nevoie şi de un psiholog şi poate mai multe cantonamente. Dar este greu pentru acest sport fiindcă nu prea sunt bani. Este criză! Eu mă antrenez la o bază aflată între Gheorgheni şi Sovata. Cum crezi că se vor comporta biatloniştii români la Jocurile Olimpice de la Vancouver, de la anul? Cred că ştafeta feminină are mari şanse să obţină un rezultat bun. În acest an, Eva Tofalvi a mers extraordinar. A avut un sezon de excepţie. Care este principala ta calitate? Pot spune că sunt foarte sigură pe mine. Iar atunci când îmi pun ceva în cap, nu mă las până nu reuşesc. Dar am şi defecte. (Râde) Toată lumea are aşa ceva. Dintre cursele individuale, cea de urmărire şi cea de sprint, care îţi place mai mult? La individual, dacă tragi bine, ai multe şanse de câştig. Mie îmi place cel mai mult cursa de urmărire. Este mai palpitantă.
CONTRAST
Câştigă medalii pentru România, dar acasă vorbeşte maghiara Cu ce-ţi umpli timpul liber? Îmi place foarte mult să călăresc, să fac plimbări pe cal în natură. Şi reuşesc să-mi fac timp pentru acest hobby. Dacă ştii să te organizezi, ai timp pentru orice. Dintre colegele de la lot, cu care te înţelegi cel mai bine? Eu sunt prietenă cu toată lumea. Mă înţeleg foarte bine cu toate fetele, chiar dacă nu vorbesc perfect limba română. Am făcut 12 ani de şcoală în limba maghiară, iar acasă tot aşa vorbesc. Dintre locurile unde ai călătorit care ţi-a plăcut cel mai mult? Austria. Dar nu vorbesc despre oraşe, ci despre pârtiile pe care le au acolo. Mi-au plăcut mult şi oamenii. Ce planuri de viitor ai? Acum sunt studentă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport de la Universitatea Transilvania din Braşov. Deocamdată, nu m-am gândit ce voi face după ce îmi voi încheia cariera sportivă. M-am transferat la CS Dinamo şi acum sper din tot sufletul că voi avea şansa de a participa în viitor la Jocurile Olimpice.
Recomandările noastre
