BÂRLAD. Dosar de moarte suspectă. Verdict IML în cazul pacientului decedat într-o stație de autobuz
- Violeta Fotache
- 14 martie 2015, 14:53
În cazul bătrânului de 83 de ani care a murit, după ce medicii vasluieni l-au lăsat să plece din Spitalul de Urgență "Elena Beldiman”, din Bârlad, medicii legiști au stabilit că pacientul a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii.
Pacientul, adus la spital cu ambulanța, a fost investigat la Unitatea de Primir Urgențe și a fost diagnosticat cu pneumonie acută interstițială. Medicii au considerat că bolnavul nu necesită internare, i-au eliberat o scrisoare medicală şi tratamentul pe care pacientul trebuie să-l urmeze și l-au lăsat să plece acasă. Bătrânul nu a mai apucat să trăiască decât până într-o stație de autobuz, unde s-a prăvălit. Cineva a chemat Salvarea, dar cadrele medicale venite cu ambulanța nu au mai avut ce să facă decât să constate decesul.
Dosar penal pentru moarte suspectă "Concluziile provizorii în urma efectuării necropsiei au arătat că moartea bătrânului a fost patologică şi au avut drept cauză o insuficienţă cardio-respiratorie acută", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Și anchetă DSP În afară de ancheta penală desfășurată de procurori și polițiști pentru a elucida cauzele, condițiile și vinovații în acest caz, atât conducerea spitalului, cât și Direcția de Sănătate Publică au declanșat investigații pentru a stabili dacă au fost respectate protocoalele legale şi dacă cineva se face vinovat de moartea pacientului.