Mircea Marian: „Gândul unei justiţii care depinde de stipendiile justiţiabilului Patriciu mă îngrozeşte”.
Ce îl uneşte pe un libertarian declarat precum Dinu Patriciu de Mircea Geoană, liderul unui partid de stânga? Nu, nu aţi ghicit, de această dată nu este vorba de ura faţă de Traian Băsescu. Şi nu, nu este vorba nici despre o nouă intenţie a lui Patriciu de a finanţa campania electorală a lui Geoană, aşa cum s-a întâmplat în 2004. De ieri, obiectivul comun al celor doi este să salveze România de un acord cu FMI.
„Optăm pentru sărăcie prelungită sau ne asumăm riscul de a încerca să ne dezvoltăm singuri?”, se întreabă retoric liberalul Patriciu. „Riscăm ca în absenţa unui răspuns românesc la ieşirea din criză să avem un răspuns de tip FMI”, spune tovarăşul său de idei, Mircea Geoană. Ce este cu acest inedit front comun, care aminteşte de vremurile în care muncitorii de la IMGB scandau în faţa Palatului Victoria: „Nu ne vindem ţara”? Pur şi simplu, şi Geoană, şi Patriciu se tem că FMI le va strica afacerile, mai mult sau mai puţin oneste.
În cazul liderului PSD, situaţia este simplă: el vrea un deficit mare, care să alimenteze creşteri de pensii şi de salarii, mită pentru un electorat obişnuit să nu mai voteze decât cu cel care îi dă „ceva”. Bugetul votat de parlament a fost praf în ochii celor de la Comisia Europeană, care ne ameninţau cu procedura de deficit excesiv. Ceea ce speră PSD este ca, prin ordonanţe de urgenţă, să dea drumul la pomenile electorale. Geoană i-ar putea şantaja pe liderii PDL astfel încât aceştia să accepte majorarea deficitului, dar astfel de şmecherii balcanice nu ar fi acceptate cu funcţionarii duri de la FMI. În cazul lui Patriciu, cred că motivaţia sa este un pic mai complicată. În primul rând, în România există un grup de mari oameni de afaceri care vor să-şi impună propria politică economică, au capacitatea să o facă, influenţând politicienii, dar se tem de un supracontrol al unor organisme internaţionale.
Să ne amintim că Ion Ţiriac dorea ca România să amâne aderarea la UE. „Dacă aş fi Papa acestei ţări, aş refuza să intru în 2007 şi aş alege 2010, să-mi aranjez lucrurile aşa cum trebuie, să putem negocia”, declara, prin 2004, acest mare patriot, cu gândul, bineînţeles, la soarta ţării, nu la afacerile sale. Ce vrea Patriciu, acum? Cotă unică de impozitare de 10% şi TVA-ul de 15%, a anunţat el la Realitatea TV. Patriciu nu ne spune ce s-ar întâmpla cu veniturile la buget. El nu are nevoie de investiţii în autostrăzi - circulă cu avionul personal -, îşi poate permite să-şi trimită copiii la şcoli private, deci nu-i pasă de bugetul alocat educaţiei de stat, şi, dacă Poliţia Română este subfinanţată şi coruptibilă, el are capacitatea să-şi angajeze o mică armată privată. Cât despre posibilitatea ca, spre sfârşitul anului, judecătorii să nu-şi mai primească salariile, cu atât mai bine pentru teoriile lui Patriciu, care vrea o justiţie privată. Întâmplător, şi eu sunt un adept al lui Friedman şi Nozick şi îmi doresc un stat minimal. Dar gândul unei justiţii care depinde de stipendiile justiţiabilului Patriciu mă îngrozeşte totuşi. În fapt, acest om de afaceri nu-şi doreşte un stat minimal, ci un stat eşuat.
Citiţi şi: România vrea 20 miliarde € împrumut
Recomandările noastre
