Fabrică de produse lactate, cu fonduri SAPARD

Fabrică de produse lactate, cu fonduri SAPARD

În oraşul arădean Pecica s-a inaugurat una dintre cele mai moderne fabrici de de prelucrare a lactatelor: lapte, brânză dulce şi brânză telemea, iaurt. Fabrica s-a deschis în zona industrială a oraşului şi a fost construită cu fonduri SAPARD.

Primarul din Pecica, Petru Antal, a declarat că investiţia se ridică la peste 4 milioane de lei. "Este una dintre cele mai moderne fabrici de lactate din vestul ţării. Noi ne putem mândri şi cu alte investiţii, dar aceasta este cea mai nouă. Mă bucur că în această fabrică vor lucra peste 20 de cetăţeni ai oraşului Pecica. Investiţiile în zona industrială vor continua, iar odată cu acestea vor fi noi locuri de muncă", a asigurat primarul.

Adrian Voiniţki, director adjunct al SC Hervetica Milk, a declarat că fabrica “este o investiţie modernă. Din punct de vedere al echipamentelor este cu un anumit grad de automatizare, iar produsele, sperăm, să fie la fel de bune ca şi până acum”.

Fabrica are o capacitate de 7,5 tone de lactate pe schimbul de lucru.

Ne puteți urmări și pe Google News