Orice călător care e agresat în mijloacele de transport în comun trebuie să apeleze 112, iar la staţia următoare infractorul va fi înşfăcat de un echipaj al jandarmeriei.
Nu este o poveste, e confirmarea dată de Gavrilă Pop, directorul Jandarmeriei Bucureşti, care o pune pe seama eficienţei protocolului de cooperare dintre jandarmerie şi RATB. Protocolul, încheiat anul trecut, după ce un tânăr de 19 ani a murit înjunghiat într-o staţie de autobuz din Berceni, a fost prelungit ieri.
Directorul Pop a declarat că timpul de răspuns la sesizarea călătorilor a fost redus cu până la 90%, astfel încât timpul mediu de acţiune e de cinci minute. Principalele sesizări venite din partea călătorilor sunt legate de furt, ameninţări cu bătaia sau deteriorarea aparaturii din autobuze. Numai în prima lună a lui 2008 au fost înregistrate 400 de infracţiuni în staţiile şi mijloacele RATB, cele mai „periculoase” linii fiind autobuzul 123 şi tramvaiul 41.
„Am avut cazuri de pistol cu gaze la tâmpla şoferului sau haine rupte de pe controloare. În autobuze, infractorii distrug aparatele de taxat, evaluate la 3.000 de euro fiecare”, a declarat Gheorghe Aron, directorul RATB. Valoarea pagubelor din mijloacele de transport în comun, înregistrate în ultimul an, se ridică la 9 miliarde de lei vechi. Staţii mai largi, tramvaie mai joase
Cât priveşte problema arzătoare a întârzierilor, directorul Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dedu, a declarat că aceasta se rezolvă prin crearea de culoare unice, dând exemplul liniei tramvaiului 21, unde durata călătoriei va fi redusă la jumătate. Edilii au promis, ieri, că vor apărea culoare unice în Drumul Taberei, iar anul acesta vor începe lucrări de modernizare la liniile de transport de pe străzile Viitorului, Tunari, şoselele Pantelimon şi Iancului şi bulevardele Liviu Rebreanu şi Aerogării. Până în 2012, municipalitatea vrea să termine modernizarea întregii infrastructuri de tramvai. Se vor realiza, de asemenea, staţii de tramvai cu suprafeţe mai largi, iar primarul Sorin Oprescu a dat asigurări că se vor achiziţiona tramvaie cu podele joase, ceea ce va reduce timpul de urcare şi coborâre din vehicule. Odată cu implementarea culoarelor unice, va fi introdus şi sistemul de management al flotei RATB. Acesta înseamnă că deplasările vehiculelor RATB vor fi monitorizate prin GPS. Astfel, se va şti unde se află un vehicul la orice moment.