Foarte puţine plante de interior sunt bine adaptate la condiţiile de mediu dintr-un apartament. Căldura prea mare de peste iarnă, uscăciunea aerului, semiumbra din majoritatea caselor nu le face bine.
Există însă şi câteva plante adaptate la viaţa din apartament, foarte rezistente la „agresori”.
Petronela Comănescu, biolog la Grădina Botanică, ne-a ajutat să facem un clasament al celor mai frecvente şi rezistente plante de apartament.
- Ficusul (Ficus elastica), ocupă primul loc în top. Cel cu frunze verzi şi lucioase este înlocuit acum de varietăţile mult mai atractive, una dintre ele fiind şi cea cu marmoraţii albe. Deşi consumă multă apă, fiţi atenţi la excesul de umezeală care poate duce la căderea frunzelor. Se fertilizează de primăvara până toamna cu îngrăşăminte pentru plante decorative. Fragmentele de vârf cu două-patru frunze sau fragmentele de tulpină cu una-două frunze pot fi folosite la obţinerea unor noi plante.
- Violetele africane (Saintpaulia ionantha). Eronat cunoscute sub numele de „violete de Parma”, aceste plante sunt originare din partea de răsărit a Africii, unde se întâlnesc exemplare cu flori simple, de culoare albastră sau albă. Deşi pot fi înflorite tot anul, ele au perioade maxime de înflorire primăvara şi toamna, între care este indicat să existe şi o perioadă de repaus. Aceasta se poate realiza prin îndepărtarea bobocilor care apar. Nu expuneţi planta la lumina directă a soarelui. Îi place umezeala, dar aveţi grijă să puneţi apă la baza plantei şi să nu udaţi frunzele.
- Singonium (Syngonium podophyllumm). Fiind o plantă agăţătoare, este de mare efect când îmbracă suporturi de diferite forme sau coşuri suspendate. Deşi preferă locurile luminoase, se poate dezvolta bine şi în locuri mai umbrite. Se dezvoltă luxuriant într- o at mosferă caldă şi umedă. Vara udaţi-o abundent şi pul verizaţi apă pe frunze. Se poate fertiliza cu un îngrăşământ lichid special pentru plantele decorative prin frunze. Dacă doriţi să obtineţi tufe bogate, ciupiţi vârful plantelor, stimulând astfel lăstărirea, iar pentru obţinere de noi plante puteţi folosi fragmente de tulpină.
- Trandafirul chinezesc (Hibiscus rosa sinensis). Eleganţa şi culoarea deosebită a florilor sale îl fac foarte popular printre plantele de apartament. De aceea, pentru a obţine o înflorire abundentă, trebuie aşezat în lumină puternică, dar trebuie evitat soarele direct pe timpul verii. Se udă frecvent dar numai după ce pământul de la suprafaţă s-a uscat. Vara se pulverizează zilnic apă pe frunze. În fiecare primăvară, se fac tăieri pentru stimularea înfloririi şi corectarea formei.
- Yucca (Yucca elephantipes). Deşi preferă locurile căl duroase, iarna trebuie să-i asiguraţi o temperatură mai scăzută, de circa 10 grade C. Rezistă bine în plin soare. Udaţi-o de două ori pe săptămână, iar iarna o dată-de două ori pe lună. Nu vă îngrijoraţi dacă observaţi că frunzele se îngălbenesc şi cad, acesta este un lucru normal pe măsură ce planta îmbătrâneşte. O dată pe săptămână poate face un duş revigorant ce o şi curăţă.
Recomandările noastre