Weber: Italia trebuie să respecte directivele UE!

Weber: Italia trebuie să respecte directivele UE!

Şefa Delegaţiei PNL din Parlamentul European, Renate Weber şi eurodeputatul Marco Cappato, din partea Radicalilor Italieni, ambii reprezentând grupul ALDE susţin că ministrul de externe Franco Frattini, ministrul de interne Roberto Maroni şi ministrul justiţiei Angelino Alfano trebuie să se asigure că Italia respectă Tratatele şi directivele europene în ceea ce priveşte cetăţenia europeană şi dreptul la libera circulaţie.

Cei doi susţin că Frattini a insistat în mod repetat asupra anticipării intrării în vigoare a deciziei-cadru europene cu privire la transferul persoanelor condamnate într-un stat UE în statul lor de cetăţenie, de asemenea membru UE, chiar şi fără consimţământul acestora, deşi decizia va in vigoare in 2011.

"Puţini ştiu însă că acest lucru ar fi putut fi deja posibil dacă Italia ar fi ratificat Protocolul adiţional la Convenţia Consiliului Europei din 1983, privind transferul persoanelor condamnate, aşa cum atât România, cât şi majoritatea statelor membre UE au făcut-o deja", se arată în declaraţia celor doi europarlamentari.

Weber şi Cappato amintesc şi de faptul că Maroni a expulzat un cetăţean român care primise o pedeapsă pe teritoriul Italiei, justificând acest gest prin motive serioase de apărare a ordinii publice. Ministrul Alfano a afirmat atunci că va cerceta faptele, însă numai pentru a verifica dacă eliberarea este legală.

"Însă, conform Directivei europene privind dreptul la liberă circulaţie, simpla existenţă a unei condamnări penale nu justifica automat expulzarea. Dimpotrivă, o serie de garanţii procedurale trebuie să fie respectate", argumentează aceştia.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News