"Nu vor fi daţi afară oameni din sistemul bugetar"

"Nu vor fi daţi afară oameni din sistemul bugetar"

Aceasta este promisiunea pe care a făcut-o, astăzi, ministrul Muncii, Marian Sârbu, reprezentanţilor funcţionarilor publici. În plus, demnitarul le-a garantat sindicaliştilor că orele suplimentare vor fi plătite conform Codului Muncii.

La rândul lor, liderii sindicali au precizat că nu există sporuri care ar putea fi tăiate, ci numai o serie de indemnizaţii la care s-ar putea renunţa. Mai mult, potrivit acestora, ar trebui rediscutat modul de acordare a sporului de 75% din salariu pentru atragerea de fonduri europene.

"Noi am venit cu soluţiile din programul anticriză. Am sesizat că domnul ministru doreşte să-şi respecte angajamentele din programul anticriză", a spus, la finalul discuţiilor, Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.

Profesorii renunţă la sporul de concurs

Reprezentanţii profesorilor au spus că nu văd la ce sporuri ar putea renunţa, salariul dascălilor fiind oricum foarte mic. "Singurul la care am putea renunţa este sporul pentru participarea în comisii de concurs", a anunţat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.

În plus, în urma întâlnirii de astăzi, s-a luat hotărârea ca până pe 15 martie, ambele părţi să vină cu soluţii, la ce sporuri se poate renunţa şi în urma acestor negocieri să se redacteze o nouă formă a Ordonanţei de Urgenţă.

Funcţionarii publici s-au întâlnit, la sediul Ministerului Muncii, cu reprezentanţii Guvernului, tema discuţiilor fiind legată de sporurile pe care Executivul vrea să le taie acestora.

Mai mult, funcţionarii şi reprezentanţii ministerului au discutat şi despre programul de convergenţă pe care Guvernul îl va transmite Comisiei Europene, relatează RTV.

Ieri au protestat Întâlnirea de astăzi vine după ce, ieri, aproximativ 25.000 de funcţionari publici din toată ţara au fost în grevă de avertisment, între orele 8:30 şi 10:30.

Ei au cerut să nu li se taie sporurile şi plata orelor suplimentare, aşa cum prevede ordonanţa Guvernului.

Dacă oamenii politici nu vor negocia cu ei, funcţionarii sunt hotărâţi să intre în grevă generală în data de 9 martie.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 12:05

CITIŢI ŞI:

Bugetarii vor primi al 13-lea salariu

Ne puteți urmări și pe Google News