Un album despre judeţul Vrancea şi un pix inscripţionat cu sigla Consiliului Judeţean condus de PSD-istul Marian Oprişan se numără printre cadourile primite anul trecut de preşedintele Traian Băsescu, pe care acesta a ţinut să le păstreze în colecţia personală.
Potrivit listei bunurilor primite cu titlu gratuit de şeful statului în anul 2008, în cadrul unor acţiuni de protocol, pusă la dispoziţia EVZ de Administraţia Prezidenţială, Băsescu a mai trecut în categoria cadourilor de suflet mingea de fotbal şi tricoul cu numele său, în valoare de 100 de euro, dăruite de naţionala de fotbal a României, un vas de ceramică neagră cu pământ din Basarabia, evaluat la 50 de euro, dar şi mai multe obiecte marinăreşti.
Corăbiile şi mascotele de la Beijing, între preferate
Cel mai scump este un sextant (150 euro), primit cadou împeună cu o busolă şi un ochean, de la conducerea Academiei Navale "Mircea cel Bătrân". În aceaşi categorie intră o machetă metalică reprezentând o barcă (100 de euro), o alta din lemn - o corabie coreeană (150 de euro) şi un glob pământesc din metal (40 euro).
Tot la colecţia personală de obiecte primite în timpul mandatului, preşedintele a adăugat o colecţie de timbre chinezeşti şi un stilou chinezesc, evaluate la 80 de euro, dar şi cele cinci mascote ale Olimpiadei de la Beijing însumând 30 de euro. Ca amintire din deplasările externe, Băsescu a rămas de asemenea cu o Icoană a Maicii Domnului în valoare de 100 de euro, oferită cadou Mariei Băsescu de românii din Italia. Ca obiecte decorative, şeful statului a păstrat un peisaj de iarnă de Adam Mezin de 100 euro şi trei vaze de maro sidefat cu aceeaşi valoare.
Chitara din Spania rămâne la Cotroceni
Alte 22 de obiecte, între care şi cele care, depăşind 200 de euro, nu pot fi păstrate de şeful statului, au rămas în patrimoniul Palatului Cotroceni. Cel mai valoros este chitara unicat marca Manuel Rodriguez primită de Băsescu în 2007 în timpul vizitei în Spania şi evaluată de Protocolul Preşedinţiei la 500 de euro. Tot la Cotroceni vor rămâne diploma primită cu Premiu de excelenţă “Prietenul românului din diasporă”, în valoare de 50 de euro, ca şi placheta reprezentând “Podul lui Traian 106 en”, evaluată la 30 de euro, o machetă de biserică ortodoxă, mai mule icoane pe lemn şi sticlă şi plachete din metal.