Valentin Mocanu a fost numit secretar de stat

Valentin Mocanu a fost numit secretar de stat

Valentin Mocanu, secretarul general al confederaţiei sindicale CNSLR Frăţia, a fost numit secretar de stat la Ministerul Muncii.

Mocanu va ocupa postul de secretar de stat pe probleme de dialog social, anunţă Mediafax.

Tot astăzi, Guvernul a suplimentat numărul secretarilor de stat din organigrama Ministerului Muncii, de la 4 posturi, stabilite în urmă cu o lună, la 5 locuri şi a inclus printre atribuţiile instituţiei şi pe cele de coordonare a dialogului social la nivel naţional.

Numărul maxim de posturi pentru aparatul de lucru al ministerului a fost suplimentat de la 442 la 452 locuri, inclusiv consilierii pentru afaceri europene şi exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Ne puteți urmări și pe Google News