Mii de infracţiuni, într-o singură săptămână

Mii de infracţiuni, într-o singură săptămână

Peste 3.500 de infracţiuni au fost constatate, în doar o săptămână, de poliţiştii care au făcut controale şi razii în întreaga ţară, anunţă Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în perioada 13-21 februarie au fost descoperiţi aproape 2.500 de suspecţi ai unor infracţiuni şi 160 de urmăriţi general.

Poliţiştii au constatat 3.547 de infracţiuni, dintre care 1.142 de natură economico-financiară şi 1.061 de natură judiciară şi au dat 80.647 de amenzi.

Numai în acest weekend, poliţiştii au făcut peste 6.800 de controale, constatând 413 infracţiuni.

Ne puteți urmări și pe Google News