Interlopul Dom’ Costel rămâne fără minister

Interlopul Dom’ Costel rămâne fără minister

DECIZIE. PDL-istul doljean Constantin Iancu, proaspăt numit director peste ANIF, și-a dat demisia, după ce EVZ a dezvăluit că este cercetat pentru sechestrare de persoane.

Anchetat în 2006 pentru sechestrare de persoane și amenințare, într-un dosar penal instrumentat de Direcția de In vestigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), directorul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF), Costel Iancu, a anunțat ieri că și-a dat demisia din această funcție, în urma dezvăluirilor făcute de „Evenimentul zilei” la sfârșitul acestei săptămâni.

„Încă nu mi s-a semnat demisia, dar mi-o voi da pentru că nu vreau să planeze suspiciuni asupra oamenilor din partid în urma acestui scandal în care nu sunt implicat. Mă voi întâlni luni cu ministrul pentru a face acest lucru, iar apoi cu domnul Boc”, a declarat, pentru EVZ, Costel Iancu.

Două zile de chef

Instalat în funcție miercuri, 18 februarie, Costel Iancu a stat doar câteva ore la noul job în cele trei zile de directorat. Potrivit surselor EVZ, demnitarul penal a sărbătorit numirea în funcție miercuri noaptea, iar joi și vineri a lipsit de la muncă. Contactat telefonic, Iancu a declarat că în cele două zile cât a lipsit de la birou a fost internat în spital. „Sunt bolnav. Am colici renale și m-am internat la Spitalul «Sfântul Ioan» și de aia n-am venit la serviciu”, a spus PDL-istul doljean. Asistentele secției de Urologie a Spitalului „Sfântul Ioan” din București nu au confirmat faptul că un pacient cu numele Iancu Constantin, suferind de colici renale, s-ar fi internat joi, 20 februarie, în spital.

Anturaj cu interlopi

Deși în urma anchetelor și a perchezițiilor efectuate de DIICOT în 2006 la ferma lui Costel Iancu s-au găsit fotografii înfățișând alte persoane răpite în trecut, dezbrăcate, legate în lanțuri, demnitarul a negat existența acestora, precum și alte legături cu interlopii Craiovei.

Cu toate acestea, Iancu recunoaște prezența în anturajul său a mai multor persoane din Craiova, implicate în scandaluri publice. Din grupul acestuia fac parte mai mulți indivizi cunoscuți ca fiind recuperatori și scandalagii, printre care Laurențiu Gheorghe Capotescu, Marian Cristescu, Geromin, Lucian și Ștefăniță Bîltac. „Oamenii ăștia nu au nicio condamnare. De unde știți că sunt violenți?”, a încercat Iancu să-și apere oamenii. În prezent, Capotescu este închis în Italia.

„Nu-l cunosc pe Andrei Alexandru”

Într-o scrisoare adresată ieri redacției, Costel Iancu nu face referiri ample la episodul răpirii omului de afaceri Andrei Alexandru și a soției sale, Corina.

„Nu-l cunosc pe Andrei Alexandru!”, a spus directorul ANIF, însă recunoaște că a fost arestat în timpul anchetei efectuate în 2006 de DIICOT. Vineri seara, la Antena 3, el a declarat că a avut un schimb mai dur de replici cu Alexandru, în urmă cu trei ani. Singurul lucru pe care fostul demnitar a ales să-l lămurească în detaliu este un alt incident în care a fost implicat: incendierea limuzinei lui Constantin Dîlgoci, afacerist și el în Craiova. „Iancu mi-a cerut 300.000 de euro, spunându-mi că îi trebuie pentru campania electorală. Apoi a început să mă ameninţe cu interlopii. Am făcut chiar şi plângere la poliţie în acest sens. Pentru ca apoi să-mi fie incendiată maşina”, a declarat, anul trecut, Dîlgoci.

Iancu vine să infirme toate acuzațiile abia în 2009, în scrisoarea către redacția „Evenimentului zilei”: „Dîlgoci Constantin m-a acuzat pe mine deoarece am cumpărat o hală industrială de la el şi nu am acceptat să anuleze contractul de vânzare-cumpărare. Hala făcea parte din patrimoniul SC Tufon SA, firmă care se află în centrul unui scandal financiar deosebit de puternic”.

ÎN APĂRARE

Șeful Berceanu nu are încredere în procurori

Radu Berceanu, șeful PDL Dolj, susţine că are mari semne de întrebare în legătură cu eficienţa procurorilor doljeni, care nu dezvăluie dosare vechi ce au ca protagoniști persoane publice şi pe care le scot în momente-cheie. „O chestiune de genul ăsta ori să fie dusă la capăt şi prezentată judecătorilor pentru a se face dreptate, ori să fie închisă, pentru că nu sunt suficiente elemente. O astfel de situaţie, de acum trei ani, să fie păstrată în continuare în sertar şi, printr-o coincidenţă care mi se pare stranie, să fie scoasă ba când e vorba de candidaturi, ba când e vorba de numiri sau de promovare, mi se pare în neregulă”, a declarat, ieri, la Craiova, Radu Berceanu. Acesta a mai spus că noul șef ANIF va fi recrutat tot din rândurile PDL Dolj. (Gabriela Zanfir) EXCLUSIV Citiți mâine în „Evenimentul zilei” povestea răpirii lui Alexandru Andrei de către Costel Iancu și interlopii Fibră și Pătatu. Dezvăluiri șocante despre cămătarii din Bănie CITIŢI ŞI:

Berceanu, cu „Dom’ Costel” în brațe

Dom’ Costel, demnitarul interlop

Ne puteți urmări și pe Google News