Impactul crizei financiare se face simțit și în sistemul educațional din Statele Unite, mai ales în colegiile frecventate de populația de culoare, considerate a fi cele mai sărace instituții de învățământ. Cum finanțarea lor a scăzut, acestea sunt în pericol să-și piardă studenții și să se desființeze.
Acest tip de colegii destinate numai populației de culoare este considerat a fi moștenirea ”epocii trecute”, în care afro-americanii nu erau tolerați în spațiile publice alături de albi. Deși America are acum un președinte de culoare, nu pare să se fi schimbat prea multe în structura și oragnizarea acestor instituții de învățământ.
Abandon pe motive financiare
Majoritatea stundenților de culoare care frecventează aceste colegii provin din familii sărace sau cu venituri medii, ceea ce îi face atât pe ei cât și scolile mai vulnerabili în fața crizei economice. Studenții luptă din greu să primească burse sau împrumuturi pentru a-și continua studiile, în timp ce colegiile fac mari eforturi pentru a-și putea plăti facturile.
”Toate estimările arată că situația este din ce în ce mai complicată”, a declarat pentru Reuters Michael Lomax, președintele Comitetului Național de Finanțare a Colegiilor, care se ocupă cu strângerea de fonduri pentru 39 din cele 103 colegii din Statele Unite.
Acesta oferă exemplul recent al Universității Clark din Atlanta care, după încheierea vacanței intersemestriale, a pierdut 4.000 dintre cursanți. Aceștia au fost nevoiți să renunțe la studii din cauză că se aflau în imposibilitatea de a-și plăti taxa de studii.
Salvarea ar putea veni de la președinte
”90% dintre studenții noștri solicită ajutor financiar. Cum criza se intensifică din ce în ce mai mult, ei au luat decizia de a nu se mai întoarce la cursuri”, a spus Jennifer Jiles, purtător de cuvânt al Universității Clark.
Președintele Brack Obama urmează să semneze, mâine, un document care va permite acordarea unui stimul financiar acestor instituții de învățământ. Prin urmare, se întrevede o ușurare a situației din universitățile afro-americane, care vor beneficia de o micșorare a taxelor.
Astfel, 800 de milioane de dolari vor reprezenta ajutorul guvernului american pentru infrastructura în educație, iar peste 500 de milioane de dolari vor fi alocați pentru îmbunătățirea tehnologiei și pentru bursele studenților. Sursa:Reuters