Se închid centralele electrice pe cărbune

Se închid centralele electrice pe cărbune

România este statul UE care trebuie să închidă cele mai multe centrale electrice pe cărbune până în 2015, respectiv 41 de unităţi, sau 22% din capacitatea totală de producţie, pentru a respecta reglementările comunitare privind poluarea, potrivit Comisiei Europene (CE).

Cele mai multe dintre cele 41 de centrale au capacităţi reduse.

Un număr de 17 state membre intenţionează să închidă 205 centrale electrice, printre cele mai afectate fiind: •Polonia •Franţa •Marea Britanie •Spania

Potrivit unui raport al CE,  Polonia, care foloseşte cărbune pentru a produce 95% din energia electrică, va renunţa la 37 de unităţi, circa 32% din capacitate, în timp ce Marea Britanie vizează închiderea a 13 centrale, 15% din capacitate.

CE a adoptat în 2001 măsuri pentru a reduce emisiile de oxizi de nitrogen şi dioxid de sulf, care determină creşterea acidităţii apelor şi solului, afectând populaţia.

Implementarea normelor privind poluarea în domeniu ar conduce la prevenirea a 13.000 de decese premature anuale, consideră executivul european.

Reglementarea a întâmpinat rezistenţă din partea statelor membre afectate, care susţin că închiderea unui număr mare de centrale le va cauza un deficit semnificativ al producţiei de energie electrică.

Ne puteți urmări și pe Google News