Al treilea suspect în cazul uciderii lui Marian Cozma s-a predat
- Adam Popescu
- 13 februarie 2009, 07:00
Cel de-al treilea suspect în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, Ivan Sztojka, s-a predat, azi-noapte, poliţiei maghiare.
Sztoijka a spus doar că nu este vinovat şi că s-a aflat la locul potrivit, în momentul nepotrivit. Poliţia maghiară a început să îl audieze pe Ivan Sztoijka şi a precizat că, astăzi, va organiza o conferinţă de presă.
Potrivit MTI, Sztojka i-a scris mamei sale că se va preda la Poliţie pentru clarificarea situaţiei. Maşina de teren cu care Sztojka, Raffael Sandor, acuzat de comiterea crimei, şi Nemeth Gyozo au plecat sâmbătă noaptea de la locul faptei a fost găsită. Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael, au fost reţinuţi duminică seară, în Austria, şi urmează să fie extrădaţi. Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un restaurant din Veszprem. În altercaţie au fost implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesici, ambii fiind grav răniţi.
Înmormântarea handbalistului român va avea loc, astăzi, la cimitirul Pipera. Citiți și:
„Noi ce avem în comun cu toţi criminalii şi violatorii ne-romi?” Editorialul care i-a dezbinat pe unguri