Coroană de la preşedinte pentru handbalistul ucis

Coroană de la preşedinte pentru handbalistul ucis

Tragedia familiei Cozma a atins inimile politicienilor, sportivilor, dar şi ale oamenilor simpli care l-au cunoscut pe Marian, ucis sâmbătă noapte într-un club din Veszprem.

Sute de persoane s-au perindat pe la casa părintească a sportivului, cu flori, lumânări sau coroa ne de flori. Tăcerea din mahalaua Teiului a fost spartă la anumite intervale de timp de mama lui Marian, care îşi striga băiatul mort.

Mariana Cozma rezistă, de duminică dimineaţă, cu ajutorul calmantelor şi datorită îmbărbătărilor soţului. „Dacă am fost tare până acum, pot să mai rezist câteva zile“, spune Petre Cozma. Preşedintele Traian Băsescu, primarul sectorului doi, Neculai Onţanu, Jandarmeria, Poliţia Capitalei, grupul de suporteri dinamovişti „Peluza Cătălin Hâldan“, vecinii şi mulţi alţii au trimis zeci de coroane familiei îndoliate. Ombladon, unul dintre cei doi rapperi din trupa Paraziţii, a venit pentru a se reculege la căpătâiul fostului pivot al handbaliştilor tricolori.

Obsedantele cifre 8 şi 2 82 este numărul care l-a urmărit toată viaţa pe Marian Cozma. S-a născut în 1982, a murit pe 8.02, a jucat la două echipe, iar la întoarcerea din Veszprem, ma şina care l-a adus în ţară a oprit în opt oraşe. La Veszprem purta pe tricou numă rul 8, iar la echipa naţională a României - 82.

Marian va fi înmormântat mâine, în Cimitirul Pipera. Convoiul fu nerar va pleca din cartierul Tei în jurul orei 9.30, va trece pe la clubul Dinamo, iar de acolo spre Biserica din Pipera - unde se va ţine slujba de înmormântare. Presa din Ungaria a prezentat o nouă ipoteză în cazul uciderii lui Cozma. Din câte se pare, sportivul român s-a aflat în discotecă într-un moment nepotrivit.

„Tot ce s-a întâmplat acolo a fost din vina lui B. Ferenc (n.r. - interlopul care a declanşat scandalul) şi a poliţiei, care nu l-a ţinut în arest după primul scandal“, a declarat R. Zsolt, implicat în primul conflict din clubul Patriota Lokal. „Banda lui Ferenc era atât de pornită pe scandal încât nu ar fi plecat de acolo fără să facă probleme“, a mai povestit Zsolt.

Ne puteți urmări și pe Google News