Siropul din spatele unei tragedii

Siropul din spatele unei tragedii

Cel puţin 84 de copii nigerieni au murit după ce li s-a administrat un sirop împotriva durerilor de dinţi.

Siropul conţine antigel şi lichid de frână, a confirmat Ministerul Sănătăţii de la Abuja, citat de The Independent.

Numărul oficial al copiilor care au fost trataţi cu produsul My Pikin (în traducere - Copilul Meu) este de 111. Trei pătrimi dintre aceştia au murit. Înainte de deces, copii au avut febră, convulsii, diaree, vărsături, dar şi disfuncţii ale aparatului urinar.

Existenţa siropului ucigaş în farmacii a fost anunţată încă din luna noiembrie a anului trecut, după numeroase decese în rândul copiilor de sub un an. Imediat, Guvernul a decis retragerea din farmacii a medicamentului, iar ulterior s-a constatat că acesta conţine substanţe toxice deosebit de periculoase, ca dietilen glicol (DEG), folosit în soluţiile antigel.

Nu este însă clar dacă farmaciile au renunţat la stocurile de medicament. Consumat în doze mari, DEG-ul duce la afecţiuni severe ale ficatului şi rinichilor. PRECEDENT

Un alt scandal de aces tip a avut loc în primăvara lui 2007, când un locuitor din Panama remarca existenţa ingredientului DEG în reţetarul unei paste de dinţi importată din China.

DEG-ul este mai ieftin decât glicerina, astfel încât este preferatul falsificatorilor de produse medicinale.

Două mărci de paste de dinţi care conţineau 6% ditilen glicon, Mr Cool şi Excel, au fost retrase din ţări ca Vietnam, Japonia, China, Canada, Noua Zeelandă şi Belize. Mai mult, au fost descoperite produse falsificate în China ale renumitelor mărci Sensodyne şi Colgate.

Ne puteți urmări și pe Google News