Dezarmarea nucleară, dezbătută la München

Dezarmarea nucleară, dezbătută la München

Conferinţă internaţională anuală asupra securităţii, care urmează să fie marcată astăzi de primul discurs important de politică externă al noii administraţii americane, a început ieri, în Germania, cu o dezbatere despre armele nucleare.

Potrivit AFP, pe lângă acest dosar, cei aproximativ 300 de participanţi la ce-a de-a 45-a Conferinţă de la München vor aborda până mâine şi alte subiecte, precum Afganistanul, Orientul Mijlociu şi securitatea energetică. Aceste discuţii, adaugă France Presse, vor ilustra caracterul crucial al relaţiilor dintre Statele Unite, Rusia şi Iran.

Cei doi maeştri de ceremonii, fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, partizan al dezarmării nucleare totale, şi şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, vor reaminti că noul preşedinte american, Barack Obama, pare pregătit să negocieze cu Rusia o reducere masivă a numărului de focoase nucleare existente în ambele tabere, în condiţiile în care prevederile Tratatului START 1 vor expira la finele anului curent. Bunele intenţii afişate deja de Washington şi apreciate de Moscova nu înseamnă că negocierile vor fi uşoare, pe marginea unei reduceri mai importante decât cea prevăzută, î ntre 5.000 şi 10.000 de focoase până în anul 2012.

Preşedintele Obama va trimite la München o delegaţie condusă de vicepreşedintele Joe Biden. Conferinţa din Germania va mai permite Statelor Unite să marcheze prioritatea pe care Washingtonul o acordă războiului din Afganistan, chiar cu riscul de a-i stânjeni pe aliaţii europeni mai puţin entuziaşti. Biden, care este însoţit de generalul James Jones, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, va susţine un discurs astăzi, în prezenţa preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a cancelarului german Angela Merkel şi a prim-vicepremierului rus Serghei Ivanov.

Ne puteți urmări și pe Google News