Pictorul care îşi joacă posteritatea la Cazinou

Augustin Costinescu doreşte să i se construiască un muzeu memorial în Parcul „Dimitrie Ghica” din Sinaia, în schimbul donării întregii sale colecţii de artă oraşului-gazdă.

La 64 de ani, trei luni şi două zile, pictorului Augustin Costinescu – cotat între primii pictori români contemporani – i-a fost clătinată încrederea în viitor, un infarct trimiţându-l să zacă în acelaşi spital, acelaşi salon şi acelaşi pat care le împuţinaseră zilele scriitorului Octavian Paler şi pictorului Spiru Vergulescu.

Atacul de cord, petrecut în iulie 2007, când artistul se delecta la o partidă de table, l-a convins să părăsească urgent arşiţa Bucureştiului în căutarea ultimelor şi sfioaselor straturi de aer curat, care mai pot fi găsite, în opinia sa, doar la „altitudini de peste 600 de metri”.

„Peste 500 de ani, nu va mai fi oxigen nici acolo”, estimează pictorul care, la mai bine de 12 luni de la ieşirea din convalescenţă, în noiembrie 2008, a vernisat o expoziţie permanentă într-una dintre sălile Cazinoului din Sinaia. Expoziţia, cu vânzare atâta timp cât artistul va trăi, va deveni proprietatea oraşului după moartea lui.

O mare victorie obținută de Steaua s-a născut după ce un adversar și-a provocat, stupid, o comoție cerebrală. Video

Păpușa Nadia, vândută la prețul unui iPhone. Colecționarii se bat pe ea

În schimbul donaţiei sale, Augustin Costinescu cere să i se pună la dispoziţie o modestă locuinţă de serviciu şi să i se construiască un muzeu memorial în Parcul „Dimitrie Ghica”. Dorinţă deloc uşor de îndeplinit. Parcul e monument al naturii, iar pe el nu se pot nici construi, nici dărâma clădiri.

Expoziţie în fosta sală de biliard Radu Savopol (foto), directorul Cazinoului, l-a primit cu braţele deschise pe artist, oferindu-i cea mai luminoasă încăpere din toată clădirea. Peste o sută de picturi, lucrări de grafică şi busturi au inundat o sală în care, în perioada interbelică, funcţionau magazine de lux, iar în anii de după Revoluţie se înghesuiau mese de biliard.

Turiştii trec prin faţa Cazinoului, văd afişul expoziţiei şi, cam 30 pe zi, păşesc înăuntru. Din trei vizitatori, unul se interesează de posibilitatea de a achiziţiona tablouri. O dată la zece zile se vinde unul.

„Lucrările expuse la Cazinou au fost selectate începând cu cele pictate la vârsta de 18 ani. Selecţia e în concordanţă cu nevoile muzeistice ale păstrării identităţii unui artist. Ea reflectă, pe felii, pe paliere de vârstă, lucrări de dinainte de facultate, din timpul facultăţii, din perioada ‚realismului socialist’ şi din perioada de după 1989.

Nu le-am dat aceste titluri pentru că ar şoca. Împreunate, formează o structură vizuală coerentă în care se poate vedea că tânărul de 18 ani picta ca şi bătrânul de 65 de ani” , explică Augustin Costinescu rostul ascuns al simezelor.

Şocul provocat de eticheta „realismului socialist” s-ar atenua repede, imediat ce artistul ar explica felul în care se conforma el directivelor din perioada proletcultismului: picta câmpuri cu siluete mătăhăloase de fabrici, abia desluşite, şi nimic altceva decât chipuri de oameni obişnuiţi. Doar realismul socialist îi îngloba şi pe românii de rând, nu doar pe cei din familia Ceauşescu.

Nişte planşe incomode În expoziţia de la Cazinou, pictorul a lăsat şi nişte schiţe ale muzeului care doreşte să-i fie ridicat în parc. Proporţiile viitorului spaţiu expoziţional imaginat de artist sunt neîndurătoare cu construcţiile deja existente, profeţind desfiinţarea Muzeului Rezervaţiei Munţilor Bucegi.

Costinescu nu se fereşte să spună cu voce tare ceea ce planşele sale doar sugerează: „Gunoiul ăla de aşa-zis Muzeu Bucegi trebuie dărâmat. Seamănă cu un closet de pe vremea lui Gheorghiu-Dej”. În cazul în care dorinţele sale nu vor fi îndeplinite, artistul lasă să se înţeleagă că expoziţiei din Sinaia ar putea să-i crească picioare şi să-şi facă drum până în sudul Franţei, la Colliure.

„Dacă nu mi se acceptă cerinţele, am plecat. Am de rezervă oraşul Colliure, din Provence. Primarul de-acolo mi-a promis că-mi va da casa în care a lucrat Matisse. Dar eu nu vreau să se întâmple aşa. Voi lupta până în pânzele albe ca să mi se facă un muzeu aici”.

Premieră pentru Sinaia Vlad Oprea, primarul din Sinaia, vede în donaţia pictorului un caz aparte, în care verbele „a da” şi „a lua” au făcut o spectaculoasă rocadă, inversându-şi rolurile cotidiene. „Mi se pare formidabil, în situaţia de azi din România, când toată lumea ia şi nimeni nu dă nimic. N-am mai avut niciodată o donaţie de tablouri”.

Cât priveşte dorinţa pictorului de a i se construi un muzeu vizavi de hotelul Palace, edilul preferă să nu şi-o amintească şi ridică, neajutorat, din umeri: „Nu cred... N-au ajuns discuţiile până acolo”.

Mai multe şi mai inspirate vorbe spune primarul în cuvântul înainte tipărit în catalogul expoziţiei: „Păduri nesfârşite şi râuri repezi care adăpostesc vieţuitoare de o mare varietate fac ca traiul în aceste mirifice locuri să fie o veşnică luptă cu natura şi o adevărată dorinţă de a trăi”.

CARIERĂ

Ghidat de visul copilăriei

Augustin Costinescu s-a născut la 28 aprilie 1943, în Lipova, judeţul Arad. A urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1969. Timp de şase ani a lucrat ca profesor de desen la liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza şi ca pictor scenograf (de decoruri) la Opera Română şi la Teatrul „Nottara”.

Din 1975, a renunţat la a mai avea un serviciu, câştigându-şi existenţa exclusiv din pictură. Este autorul a câteva zeci de expoziţii în ţară şi în străinătate. Potrivit propriilor mărturii, opera lui numără peste 6.000 de lucrări. „Să devin pictor a fost visul copilăriei mele. Nu îndrăznea nimeni să se joace cu visul meu”, îşi aminteşte artistul de începuturile vocaţiei sale.

Costinescu e convins că lucrările sale au ajuns pe toate continentele. Înainte de Revoluţie, erau achiziţionate de străini de la fondul plastic, ulterior erau cumpărate, teancuri-teancuri, direct din atelierul pictorului. „Doar la pinguini n-am vândut tablouri”, glumeşte pictorul.

Colecţia sa de artă, care ar trebui să intre în patrimoniul oraşului Sinaia, cuprinde pânze, sculpturi şi tapiserii, semnate de Alexandru Cicurencu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Henri Catargi, Traian Brădean sau Grigore Minea.

OPINIE

„Pictura lui are o calitate: e internaţională” Criticul de artă Tudor Octavian îl plasează pe Augustin Costinescu în rândul ultimelor două generaţii de pictori care mai practică un tip de artă aflată în prelungirea celei interbelice: „Pictura lui are o calitate: nu este una regională, este una internaţională. Merge oriunde în Europa pe locuri stimabile”.

În privinţa valorii de piaţă pe care o au tablourile lui Costinescu, Tudor Octavian relativizează: „Îndeobşte, la noi nu se poate vorbi de o cotă de piaţă, deoarece nu e vorba de fluxuri, de o constanţă a vânzărilor, prin galerii sau licitaţii, ci mai degrabă de o stabilitate a preţurilor. Preţurile tablourilor lui sunt de 1.500 - 2.000 de euro”.

Criticul vede în gestul artistului de a-şi dona colecţia oraşului Sinaia o încercare de a stabili un reper pentru posteritate: „El a găsit o soluţie decentă pentru a-şi asigura o situaţie senatorială. Artiştii pipăie marea cu degetul, încercând să nu moară definitiv când pleacă de pe această lume”.

ISTORIE

Cazinoul, între bibliotecă şi jocuri mecanice Cazinoul din Sinaia a fost construit în anul 1913, după planurile arhitectului Petre Antonescu, cel care a proiectat Palatul Primăriei Capitalei şi Arcul de Triumf. Unul dintre primii proprietari ai Cazinoului, baronul de Marçay, era acţionar şi la un cazinou din Monte Carlo.

În perioada comunismului, Cazinoul a fost folosit ca bibliotecă şi casă de cultură a oraşului Sinaia. După Revoluţie, o parte dintre încăperile lui au găzduit jocuri mecanice. Au existat mai multe încercări de a-i reda destinaţia de tripou, ultima terminându-se cu un proces între primărie şi firma locatară.

În prezent, funcţionează sub titulatura de „Centru Internaţional de Conferinţe”, societate autofinanţată, aflată în subordinea Consiliului Local Sinaia.