Diplomatul austriac, judecat la Viena

Diplomatul austriac, judecat la Viena

Anchetatorii români urmează să expertizeze autoturismul Skoda Octavia, la volanul căruia se afla angajatul Ambasadei Austriei la Bucureşti, care, sâmbătă-dimineaţă, a accidentat mortal o studentă de 22 de ani, pe şoseaua Kiseleff, din Capitală.

„Doar aşa vom putea stabili cu exactitate viteza cu care circula bărbatul la momentul producerii accidentului, ceea ce ar putea constitui o circumstanţă agravantă în dosarul întocmit pe numele acestuia pentru omor din culpă. Suntem siguri însă că maşina condusă de cetăţeanul austriac rula cu viteză excesivă“, au precizat, ieri, surse din rândul anchetatorilor. De altfel, mai mulţi martori au declarat că victima a fost izbită în plin pe trecerea de pietoni, după impact fiind proiectată la cel puţin 20 de metri de aceasta.

Dosarul a ajuns deja pe masa procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală, însă chiar dacă - în urma investigaţiilor - şoferul se dovedeşte a fi vinovat de producerea accidentului, acesta nu va putea fi tras la răspundere în România.

Motivul: beneficiază de imunitate jurisdicţională şi poate fi urmărit penal doar de autorităţile statului din care provine.

Practic, singurul rol al anchetatorilor români este acela de a întocmi un dosar penal pe care îl vor trimite autorităţilor din Austria, în urma unei cereri de transfer de procedură.

Citiţi şi: O tânără a fost accidentată mortal de un angajat al Ambasadei Austriei

Ne puteți urmări și pe Google News