Răzbunare cu bombă pentru violul din Italia

Răzbunare cu bombă pentru violul din Italia

În oraşul Tivoli, un magazin aflat în proprietatea unui român a fost atacat ieri cu o bombă artizanală. Atacul pare a fi o reacţie la violul care a avut loc acum câteva zile, în aceeaşi localitate, când patru români au atacat un cuplu de italieni şi au violat femeia.

Reacţiile de furie ale italienilor i-au pus în gardă şi pe diplomaţi, care se tem de o posibilă culpabilizare a întregii comunităţi de români din Peninsulă. Spre deosebire însă de cazul „Mailat“ - survenit în preajma alegerilor -, autorităţile locale nu s-au mai transformat în acuzatori. Dimpotrivă, fac eforturi pentru a potoli spiritele.

„Atmosfera e tensionată“

Tensiunea continuă să crească odată cu apariţia primelor mărturii în acest caz. Strategia de atac a găştii i-a îngrozit pe italieni: „Am ales-o pe acea fată doar pentru că portbagajul maşinii era mai mare şi l-am putut închide acolo pe prietenul ei“, a povestit unul dintre români, citat de cotidianul „Il Messaggero“. Zona fusese special aleasă, întrucât era frecventată de cupluri tinere.

Spre deosebire însă de cazul „Mailat“ - survenit în preajma alegerilor -, autorităţile locale nu s-au mai transformat în acuzatori. Dimpotrivă, fac eforturi pentru a potoli spiritele. Preotul Ion Florea, de la Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana“ din Tivoli, a fost chemat să le explice italienilor că românii sunt oameni muncitori.

„Atmosfera e destul de tensionată. Am fost chemat de primarul din Tivoli să comunic alături de el că românii care au venit să muncească cinstit în Italia condamnă şi ei faptele de acest gen. Am făcut apel să nu fim toţi puşi în aceeaşi situaţie. Deocamdată românii ies din case pentru că sunt nevoiţi să muncească“, a spus preotul Florea. Aveau antecedente penale Trei din românii implicaţi în cazul de viol sunt originari din localitatea ieşeană Schitu Duca. Fraţii Lucian şi Ciprian Trincă, în vârstă de 22 şi 23 de ani, şi Marcel Cristian Codiţă, de 21 de ani, aveau deja cazier când au plecat în Italia.

Potrivit poliţiştilor, în ziua de Paşte din 2004, fraţii Trincă au mers beţi la biserică, i-au înjurat pe localnicii veniţi la slujbă, au fumat în lăcaşul de cult şi au mers să-şi facă nevoile în cimitir. Lucian Trincă este cercetat de anchetatorii ieşeni şi pentru furt de cai. (A contribuit Maria Craus)

REACŢIE

România respinge represaliile în orb Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat ieri „preocuparea profundă“ privind tentativele de incendiere a magazinelor româneşti din Italia şi a anunţat că respinge „în mod ferm culpabilizarea întregii comunităţi de români sau represaliile în orb“.

MAE a anunţat, totodată, că face demersurile necesare pe lângă autorităţile italiene pentru a împiedica extinderea unor comportamente xenofobe. Miercuri seară, ministrul Cristian Diaconescu i-a exprimat omologului său Franco Frattini „regretul“ pentru evenimentele petrecute în Guidonia.

Citiţi şi:

EDITORIALUL EVZ: Patrioţii nu violează în Italia Europa, ne cerem scuze pentru infractorii români!

Ramona Bădescu: "Infracţiunile afectează imaginea românilor"

Ne puteți urmări și pe Google News