Audi opreşte producţia în Ungaria

Audi opreşte producţia în Ungaria

Constructorul german de autovehicule Audi va opri producţia de maşini şi motoare din Ungaria timp de o săptămână, între 23 şi 28 februarie, pentru a se conforma noilor condiţii de pe piaţa de profil.

"În conformitate cu politica grupului mamă, Audi Hungaria Motor va suspenda producţia pentru o săptămână,  din cauza noilor condiţii de pe piaţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Audi, Peter Lore, citat de AFP.

Acesta a precizat că nu vor fi efectuate disponibilizări la uzina din Ungaria, unde lucrează 5.800 de angajaţi.      

În noiembrie, compania germană a suspendat producţia de maşini pentru patru săptămâni, iar pe cea de motoare între două şi patru săptămâni, în funcţie de model, în decembrie şi ianuarie.     

Suspendarea producţiei este normală pentru această perioadă, însă, din cauza  nesiguranţei de pe piaţă, pe unele segmente perioadele de inactivitate durează cu o săptămână mai mult, a afirmat oficialul.      

Audi produce la fabrica din Ungariei, motoare  pentru Volkswagen şi pentru unele modele proprii.

La această fabrică, în 2008 au fost produse aproximativ 2 milioane de motoare, acelaşi  nivel ca în 2007, şi 60.000 de maşini, în creştere cu 6%.     

Citiţi şi Uzina Dacia, închisă din nou

Previziuni optimiste pentru industria auto din Germania

Ne puteți urmări și pe Google News