Pentru că şi-a făcut studiile la Moscova, nu la Washington, Ion Iliescu n-a înţeles pesemne mare lucru din scandalul Watergate. Pe atunci, era preocupat să pătrundă tainele marxism-leninismului, să simtă totalitarismul la el acasă, în inima Mamei Rusia, părintele vitreg al României.
Nu mă miră că fostul preşedinte nu a pătruns sensurile profunde ale scandalului Watergate, nu a învăţat lecţiile acestuia, care au întărit democraţia americană. Am fost realmente dezgustat de o declaraţie făcută de Iliescu zilele trecute, imediat după ce Claudiu Săftoiu, fostul director al SIE, a stârnit o nouă furtună într-un pahar cu apă, pe tema ascultării telefoanelor. Am constatat încă o dată cât de găunoase sunt mentalităţile fostului şef al statului şi mi-am amintit cât rău au făcut ele României. Într-o emisiune televizată, Ion Iliescu a dezvăluit că a fost sunat de Traian Băsescu, care i-a spus că nu se ocupă cu ascultarea telefoanelor adversarilor politici şi că declaraţiile lui Claudiu Săftoiu sunt doar o „făcătură“. „Profesioniştii din serviciile de informaţii mor cu secretele pe care le deţin“, şi-a dezvăluit Iliescu o convingere intimă.
Această frază este în total dezacord cu una dintre lecţiile cele mai importante ale scandalului Watergate, în urma căruia Richard Nixon a fost silit să renunţe la al doilea mandat de preşedinte al SUA. Se ştie că sursa Deep Throat, care le-a dat ziariştilor Bob Woodward şi Carl Bernstein, de la „Washington Post“, informaţii vitale a fost Mark Felt, numărul doi în FBI la acea vreme. Deşi identitatea acestuia nu era cunoscută în timpul scandalului, mulţi s-au întrebat dacă a procedat corect. Dacă un angajat al statului, plătit din bani publici, care are o clauză de confidenţialitate, are dreptul să dezvăluie secrete de serviciu. Concluzia: acest lucru este permis doar atunci când publicarea informaţiilor este în măsură să protejeze interesul public, în pericol de a fi lezat. Altfel spus, Deep Throat nu poate fi tras la răspundere pentru că a furnizat presei informaţii secrete, deoarece publicul avea tot dreptul să afle că a ales un preşedinte care a făcut poliţie politică.
Sursa Deep Throat a fost considerată un „whistleblower“ (cel care suflă în fluier - n.t.), pentru că a spart tăcerea asupra practicilor administraţiei Nixon, adevărate atentate la democraţie. E
ste evident că Ion Iliescu nu a fost niciodată dispus să servească interesul public, să ne lămurească în privinţa ascultării telefoanelor, atâta vreme cât crede că a fi profesionist în servicii înseamnă a lua cu tine în mormânt toate secretele. Chiar dacă ele se referă la grave derapaje antidemocratice. Dacă această mentalitate l-a ghidat în prea lunga perioadă în care a fost preşedintele României, dacă aceştia au fost termenii în care s-a raportat la activitatea serviciilor secrete, nu mă miră cum de ascultarea telefoanelor a ajuns o activitate la fel de banală în România ca vorbitul la telefon. Mai grav este însă că românii declară în sondaje, la doar 20 de ani de la Revoluţia din ’89, că sunt de acord cu concentrarea puterii în mâinile unui singur om. Acest lucru se întâmplă şi pentru că România nu a avut niciodată un scandal Watergate în adevăratul sens al cuvântului, ci doar furtuni într-un pahar cu apă.
Recomandările noastre
