Sofia presează pentru Kozlodui

Sofia presează pentru Kozlodui

Parlamentul bulgar a votat ieri pentru demararea procedurilor de repornire a reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Kozlodui, închisă în 2006, la cererea Comisiei Europene (CE), care a invocat neîndeplinirea standardelor de securitate.

Sofia şi-a semnalat în mai multe rânduri dorinţa de a reporni reactoarele de producţie sovietică. Criza gazului rusesc, care a lăsat Bulgaria în frig şi a provocat pierderi însemnate companiilor, a oferit însă un argument în plus pentru susţinerea unei pledoarii în faţa Comisiei UE, al cărei acord este necesar.

În vreme ce s-a angajat, prin semnarea Tratatului de aderare la UE, să închidă definitiv reactoarele, Sofia a semnalat că articolul 36 al aceluiaşi document îi oferă dreptul de a le redeschide temporar. Tratatul precizează că o derogare de la acord ar fi posibilă, dar numai în cazul în care apar dificultăţi ce pot conduce la deteriorarea gravă a situaţiei economice. Bruxelles-ul nu a primit deocamdată o solicitare oficială din partea Sofiei, care a precizat că redeschiderea reactorului 3 ar fi posibilă în 30 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News