Manuela Hărăbor, cea care în 1986 dădea naştere memorabilei „Pădureanca“, revine în atenţia publicului cu „Fetele marinarului“, care va debuta pe 1 februarie, la Antena 1. Fiu în serial îi este Cristian Popa, care dispăruse şi el o vreme de pe micile ecrane.

În serial, Manuela este Virginia, soţia lui Amza Trifan, interpretat de Şerban Ionescu, şi mama lui Călin, căruia îi dă viaţă Cristian Popa. Deloc scutită de suferinţă de-a lungul existenţei sale, în ţară sau peste hotare, unde a plecat în 1995, Manuela experimentează acum alături de Cristian ceea ce nu va putea trăi niciodată alături de fiul ei autist, Andrei.

„Mă bucur că am în sfârşit ocazia de a interpreta rolul unei mame de băiat. Mai ales că eu însămi sunt mama unui băiat. Situaţia este însă complet diferită. Andrei este autist şi sunt multe lucruri pe care nu le voi putea trăi alături de el, cum ar fi emoţia primei iubiri sau pregătirea nunţii. El va rămâne toată viaţa un băieţel într-un trup de bărbat. Iar faptul că voi putea experimenta aceste trăiri, chiar şi numai în film, pentru mine este un cadou din partea vieţii“, declară actriţa.

În Cristian a descoperit un actor „talentat, modest, discret şi cu foarte mult bun-simţ“. „Nu îl ştiam pe Cristian înainte să înceapă filmările. Nu ştiu ce credea despre mine şi chiar nu contează. Important e că rezonăm bine şi reuşim să dăm secvenţelor noastre încărcătura emoţională necesară“, adaugă Manuela.

Revenită în România după şapte ani trăiţi în America alături de fostul său soţ, Manuela a aşteptat rolurile care întârziau să apară. Joacă totuşi episodic în două lungmetraje - „Camera ascunsă“ (2004) şi „Magnatul“ (2004) -, în care parteneri i-au fost Gheorghe Dinică şi Dorel Vişan.

De asemenea, postul Acasă îi solicită câteva apariţii în seriale. Destul de puţine pentru o vedetă devenită „icon“ încă de la 18 ani, dar nimic ieşit din comun pentru o piaţă a filmului cum este cea din România.

Perioada „Kentauros“

O parte din refuzul producătorilor de a o include în distribuţii o pune şi pe seama statutului pe care l-a avut la studiourile Kentauros, unde fostul ei soţ a fost, o vreme, proprietar. „Nu am realizat cât de mult îmi va afecta profesia acest lucru. Nimeni nu a mai vrut să colaboreze cu mine, eram «doamna producă tor», vezi doamne! Unii din teama de «concurenţă», alţii din dorinţa de a mă «pedepsi» că nu le facilitez producţia propriilor lor filme! Din păcate, studioul nu a funcţionat pentru că fostul meu soţ, nefiind din branşă, nu prea a ştiut cum să se descurce cu el. Acum mai bine de doi ani am renunţat la studio. Spre binele meu, dovadă acest rol!“.

Scenariul serialului „Fetele marinarului“, semnat de Mimi Brănescu şi Dan Chiriac, a câştigat-o de la prima citire, iar prezenţa în distribuţie a unor nume cu greutate ale scenei româneşti, precum Şerban Ionescu, Ileana Stana Ionescu, Magda Catone, a constituit un argument în plus ca să se alăture acestora.

Cristian, între film şi teatru

„Pe doamna Hărăbor o cunoşteam, bineînţeles, din filmul «Pădureanca», apoi din studiourile Kentauros, unde am lucrat câţiva ani. A rămas aceeaşi persoană cu privire fascinantă de care îmi amintesc din film“, spune Cristian Popa. Rolul lui Călin din „Fetele marinarului“ vine la doi ani după ce s-a terminat „Secretul Mariei“, telenovelă a Antenei 1, în care „frate“ îi era Ioan Isaiu, aflat acum în proiectul „Îngeraşii“ de la Acasă TV.

„L-am urmărit şi eu pe Ioan, pe care îl apreciez foarte mult, în serialul în care joacă. Meseria noastră este asemănătoare cu cea a mercenarilor. Lucrezi în proiectele care îţi fac plăcere sau în cele care îţi aduc cel puţin un confort financiar. Nu vedeţi ce timpuri trăim? Sunt foarte mulţi actori în căutare de job, proiectele sunt puţine, absolvenţi de Institut - foarte mulţi, de cele mai multe ori se renunţă la meserie. Puţini actori au şansa de a alege între a face un proiect sau nu“, adaugă Cristian referitor şi la mediul TV şi cinematografic în care actorii trebuie să- şi facă loc.

Iar Cristi e acum şi mai motivat decât în momentul absolvirii, având în vedere că este tatăl unui băieţel, Tudor Şerban, în vârstă de 3 ani şi 7 luni. „Tudor Şerban creşte şi se descoperă. Şi întreabă mult. Şi îl iubesc“, spune tânărul tătic.

După experienţa „Secretul Mariei“, deşi a mai primit propuneri pentru diverse apariţii în distribuţia unor seriale, actorul a ales să se dedice teatrului.

„Acum doi ani m-am angajat la teatrul «Toma Caragiu» din Ploieşti, unde am avut şi am norocul să lucrez cu foarte buni regizori şi colegi minunaţi. Am mai lucrat la câteva producţii de film (docu-dramă şi scurtmetraj) şi lungmetrajul «56 de ore şi ceva», în regia lui Adrian Popovici, unde mi-a revenit rolul principal“.

În „Fetele marinarului“ interpretează rolul unui tânăr care, deşi are o prietenă, se îndrăgosteşte nebuneşte de altcineva. „Restul veţi vedea în film“, ne invită Cristi la vizionare.

INTERVIU RAPID

EVZ TV: E posibil ca imaginea perfectă a Pădurencei să se fi încăpăţânat să lase loc şi altor personaje de importanţă similară? Manuela Hărăbor: E posibil orice, important este faptul că cel puţin un personaj pe care l-am interpretat a trăit aproape 23 de ani şi, cu siguranţă, va mai trăi şi de aici încolo, şi pentru asta nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu. E important că datorită Pădurencei am învăţat ce înseamnă profesia de actor şi că i-am cunoscut pe unii dintre cei mai importanţi oameni din viaţa mea.

Cum eraţi tratată de public la sfârşitul anilor ’80? Pe atunci admiraţia faţă de un actor nu se manifesta ca acum. Totul era la o scară mult mai mică. Pe atunci publicul avea o scară de valori autentică. Celebri erau doar marii actori, nu o tânără ca mine, care de-abia intra la facultate şi începea să facă filme.

Aţi crescut pe platourile de filmare şi aţi ajuns, atunci când lucraţi la studiourile Kentauros, să aveţi propriile studiouri. Tatăl meu a lucrat ca sculptormachetist în departamentul de filmări combinate din fostul studio de film şi adesea mă lua cu el la Buftea. Avea în atelierul lui un colţişor special pentru mine. Un scaun mic, o daltă mică, un ciocan mic şi resturile de lemn de la sculpturile şi machetele lui. El a ieşit la pensie în ’82, a urmat Revoluţia, apoi, ani buni, studiourile au fost închise. Studiourile Kentauros au fost un vis al fostului meu soţ. Evident că m-am implicat, era vorba de o lume pe care o cunoşteam de mică şi pe care o iubeam. (...) Din păcate, studioul nu a funcţionat. Acum mai bine de doi ani am renunţat la el.

Aţi regretat întoarcerea în ţară? N-am regretat niciun moment că am revenit în ţară. Pentru mine totul s-a schimbat în bine când m-am întors acasă. Niciodată nu m-am simţit cu adevărat acasă pe acolo pe unde am fost. Aşa că nimic nu a mai contat, nici praful prea abundent, nici rugina din apă, nici sistemul politic.

Ne puteţi spune ceva despre perioada americană? A fost o simplă întâmplare faptul că m-am îndrăgostit de un cetăţean străin (Soli Shaltiel) şi a trebuit să-l urmez la New York, în urma căsătoriei. Nu a fost ceva ce mi-am dorit sau am căutat. Ca dovadă că nu m-am adaptat deloc, nu m-am simţit deloc „acasă“ acolo. Profesional nu am făcut nimic, mi-a fost teamă că dacă voi încerca să-mi continui meseria îmi voi periclita căsnicia. Niciodată nu am alergat după doi iepuri în acelaşi timp şi nu am făcut-o nici atunci. Am preferat să lucrez în publicitate, în domeniul soţului meu, confecţiile pentru femei.

Acum sunteţi singură? Dacă te referi la prezenţa unui bărbat în viaţa mea, atunci da, pot spune că sunt singură. Dar nu mă sim singură deloc. Cred că tuturor ne e dat să îmbătrânim alături de un partener. Am încercat de două ori şi nu a mers. A fi mama unui copil autist nu este foarte simplu în relaţia cu un bărbat. E nevoie de foarte multă răbdare din partea lui, şi nu e corect să-i impui asta. El poate accepta acest mod de viaţă, dar pe termen scurt. Şi nu mai sunt dispusă să am nicio relaţie pe termen scurt.