Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, Teatrul Masca le oferă bucureştenilor, aşa cum i-a obişnuit deja, un spectacol nonconformist, susţinut în staţia de metrou Unirii 1, începând cu ora 12.30.
Intitulat "La Români", "spectacolul este o întoarcere în satul tradiţional românesc, într-un trecut mitic în care oamenii ştiau şi puteau să îşi exprime natural dorinţele, trăirile şi credinţa în Dumnezeu", se precizează pe site-ul teatrului.
Desfăşurarea de forţe este impresionantă. 11 marionete, reprezentând ţărani din diverse zone ale României vor dansa şi îi vor invita şi pe spectatori să li se alăturre, dând astfel reprezentaţiei un caracter interactiv.
Bazat pe discursul nonverbal, spectacolul este alcătuit dintr-o paleta de momente semnificative din viaţa sătenilor: mersul la biserică duminica dimineaţa, hora, nunta şi dansul tradiţional românesc, "Căluşul".