Vânătoarea în rezervaţii, primele victime

Vânătoarea în rezervaţii, primele victime

Un adevărat masacru al păsărilor din specii protejate a avut loc, imediat după Anul Nou, în Delta Dunării, incidentul fiind semnalat recent de asociaţia ecologistă „Una e natura“.

Membrii asociaţiei susţin că au găsit, în perioada 2-9 ianuarie, în zona Lacului Uzlina, doi pelicani creţi împuşcaţi mortal şi alţi doi răniţi, doi cormorani mici împuşcaţi, o lebădă moartă şi una rănită. E vorba de specii strict protejate - de legile româneşti şi internaţionale - care trăiesc într-unul dintre cele mai importante habitate ale păsărilor de apă din lume.

Acesta e un prim efect al noii legi a vânătorii, iniţiată de PNL şi PSD şi adoptată „discret“ în octombrie, anul trecut, care a dat liber la vânătoarea în rezervaţii şi arii protejate, inclusiv în Delta Dună rii. În ciuda opoziţiei fostului ministru al mediului Attila Korodi, autorizaţiile de vânătoare în Deltă au început să fie acordate de la 11 decembrie.

Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Liviu Mihaiu, acuză puternicul lobby parlamentar pentru vânătoare în România. „Când ai peste 100 de parlamentari vânători, aşa cum era în parlamentul trecut, este foarte greu să apelezi la chestii de-astea puerile, cum ar fi conştiinţa patrimonială sau etica vânătorească“, arată Mihaiu. El şi-ar dori revenirea la prevederile legii din 2006, prin care nu se putea vâna în Deltă, sau măcar la forma legii negociată de societatea civilă, AGVPS şi Ministerul Agriculturii, în toamna lui 2008, prin care vânătoarea se putea face la optimizare (extragere specii dăunătoare) numai cu acordul guvernatorului şi-al Consiliului Ştiinţific. Opera unor teribilişti

Despinel Dragomir, membru al organizaţiei ecologiste, a publicat pe internet mai multe fotografii şocante cu păsările însângerate şi mutilate de gloanţe. „Pe doi dintre ei (juvenili) i-am găsit împuşcaţi pe bucla Uzlina, imediat lângă sat. Unul mai trăia, l-am prins şi l-am predat ARBDD-ului. Altul, cel mai tragic, avea ciocul rupt, falca inferioară sfârtecată, dar încă mai zbura. Din păcate nu l-am putut prinde ca să-l mai putem ajuta. (...) Am mai predat ARBDD-ului şi un pui de lebădă rănit de vânători, am mai găsit împuşcaţi cormorani mici, (...) lişiţe şi lebede împuşcate şi abandonate pe gheaţă“, relatează Dragomir pe un blog.

Masacrul ar fi avut loc pe 2 ianuarie, a declarat pentru EVZ Costel Ifrim, şeful Comisariatului ARBDD al Gărzii de Mediu, care a declanşat o anchetă în urmă cu două săptămâni. Ifrim crede că nu ar fi vorba de braconieri - având în vedere că păsările au fost abandonate, ci, cel mai probabil, de nişte teribilişti care, după Revelion, au trecut prin zonă cu o barcă rapidă şi şi-au descărcat cartuşele în păsări. „Vom verifica şi autorizaţ iile de vânătoare date pe zona respectivă şi, cu ajutorul martorilor, poate găsim vinovaţii“, a mai spus Ifrim.

Asociaţiile de vânători şi pescari sportivi AJVPS Tulcea şi AJVPS Bradu au primit deja avertisment pentru că nu au supravegheat eficient zona.

Ne puteți urmări și pe Google News