Magnatul grec răpit, răscumpărat cu 30 de milioane de euro

Magnatul grec răpit, răscumpărat cu 30 de milioane de euro

Magnatul grec Pericles Panagopoulos a fost eliberat, astăzi, după ce familia sa a plătit o răscumpărare de circa 30 de milioane de euro, la o săptămână după ce a fost răpit într-o suburbie a Atenei, anunţă Reuters.

Fondatorul companiei de feribot Superfast Ferries, în vârstă de 74 de ani, a fost descoperit de poliţişti în această dimineaţa, în oraşul Aspropyrgos, la 20 de kilometri vest de Atena, după ce răpitorii au sunat-o pe soţia lui pentru a-i transmite unde se află acesta.

Panagopoulos, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Grecia, a fost răpit pe 12 ianuarie de trei bărbaţi înarmaţi, în momentul în care intenţiona să plece spre biroul său din suburbia Kavouri.

"Sunt fericit să fiu din nou acasă", a declarat Panagopoulos, după ce a fost supus unui control medical. "Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la scurtarea duratei acestui episod", a adăugat acesta.

Potrivit unei surse din poliţie, răscumpărarea plătită luni seara a fost de aproape 30 de milioane de euro, cea mai mare sumă plătită vreodată în Grecia în urma unei răpiri.

Ne puteți urmări și pe Google News