PLASAMENT. Miliardarul mexican Carlos Slim Helu ar putea investi mai multe sute de milioane de dolari în „New York Times“ (NYT), la care deţine deja o participaţie de 6,4% din acţiuni, acordând astfel companiei media un sprijin financiar important, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters.
NYT i-ar putea acorda magnatului acţiuni preferenţiale fără drepturi de vot, pentru care va primi însă dividende. Conducerea companiei va avea săptămâna viitoare o reuniune specială referitoare la investiţie. NYT are nevoie de bani deoarece trebui să achite o datorie de 400 de milioane de dolari, cu scadenţă în luna mai.
Recomandările noastre