Piaţa automobilelor, în liber picaj

Piaţa automobilelor, în liber picaj

Vânzările de automobile noi au căzut cu aproape 47% în decembrie, la peste 13.000 de unităţi, iar pe ansamblul anului trecut scăderea segmentului a fost de peste 14%, la aproape 271.000 maşini, faţă de 2007, în condiţiile în care piaţa auto totală a coborât cu 11,7%, potrivit datelor Asociaţei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În ultima lună din 2007 au fost livrate aproape 28.000 de automobile, iar pe parcursul întregului an au fost comercializate  316.000 autoturisme.

Piaţa totală de vehicule noi a coborât cu 54,5% în decembrie, la peste  33.000 unităţi, în timp ce la nivelul întregului an regresul a fost de aproape 12%, de la 366.819 unităţi în 2007, la 324.080 vehicule.

Producţie prăbuşită Producţia naţională de autovehicule s-a prăbuşit cu aproape 79% în decembrie, la peste 4.000 unităţi, însă pe ansamblul anului trecut sectorul construcţiei de maşini a înregistrat un avans de 1,5%, la 245.308 autovehicule, potrivit datelor APIA.

Din totalul vehiculelor fabricate în decembrie pe plan local, aproape toate au fost autoturisme, 3.752 unităţi.

La nivelul întregului an trecut au fost produse 231.056 de automobile, din totalul celor 245.308 vehicule fabricate.

Ne puteți urmări și pe Google News