Triplarea taxei auto, respinsă de Comisia Europeană

Triplarea taxei auto, respinsă de Comisia Europeană

Oficialii de la Bruxelles i-au transmis României o scrisoare de atenţionare, prin care arată că varianta taxei adoptate în decembrie încalcă legislaţia comunitară.

Comisia Europeană (CE) i-a transmis guvernului, la finele anului trecut, că noua taxă de poluare auto, triplată în cazul maşinilor second-hand, încalcă legislaţia comunitară şi trebuie modificată. Primul destinatar al atenţionării CE, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş, a declarat ieri că se va consulta cu premierul Emil Boc şi cu miniştrii implicaţi pentru a găsi o soluţie.

Executivul va dezbate un memorandum conţinând varianta viitoare a taxei, aşa cum va arăta ea după discuţiile dintre Ministerul Mediului şi celelalte entităţi interesate în această problemă - ministere sau reprezentanţi ai companiilor din industrie. „Încercăm să respectăm termenul pe care l-am avansat anterior, cel de joi, 15 ianuarie, până la care să avem deja conturată o variantă a viitoarei taxei de poluare auto. Imediat după consultarea din guvern, varianta propusă va fi transmisă CE“, a declarat ieri ministrul mediului, Nicolae Nemirschi.

Acesta prezentase, la sfârşitul anului trecut, mai multe variante de modificare a taxei. Una dintre ele era ca ordonanţa de urgenţă din decembrie să fie suspendată şi să se revină la valorile din luna iulie, iar cealaltă prevedea ca taxa de înmatriculare să fie micşorată, iar posesorii de vehicule să plătească anual o sumă calculată în raport cu gradul de poluare. Greşeală la indigo

Nu este prima dată când Comisia Europeană îi atrage atenţia României că taxa auto este ilegală. Într-o scrisoare de notificare transmisă în luna martie, CE a cerut modificarea taxei argumentând că reglementările sunt discriminatorii în cazul autoturismelor second-hand importate din statele europene.

Principalul motiv invocat de autorităţile române era limitarea importului de maşini poluante, însă Comisia Europeană a criticat decizia şi a iniţiat procedura de infringement. La sfârşitul lunii mai, Ministerul Economiei a transmis CE o nouă formulă de calcul al taxei. Taxa a crescut în cazul maşinilor noi vândute în România, în timp ce valorile au scăzut la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2. Varianta, agreată de CE, a fost însă modificată în decembrie, când taxa de poluare a fost suspendată până la 31 decembrie 2009 în cazul vehiculelor noi Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 de centimetri.

AVERTISMENT România riscă procedura de infringement

„Guvernul ar trebui să revizuiască taxa de poluare şi să vadă comentariile pe care Comisia le-a făcut pe această temă, apoi să menţină o comunicare continuă în acest caz“, a declarat pentru EVZ fostul ministru al mediului Attila Korodi, în opinia căruia „semnalele nu sunt tocmai bune“. În momentul adoptării ultimei variante a taxei de poluare, fostul ministru al mediului a refuzat să semneze actul normativ. „Decizia de triplare a fost una politică, de aceea nici nu am fost de acord cu această lege. Este normal ca UE să aibă această reacţie. Nu se poate să triplezi o taxă fără să analizezi diferenţele dintre tipurile de motoare în funcţie de gradul de poluare şi fără să iei în considerare curbele de devalorizare“, a subliniat Attila Korodi. Acesta a atras atenţia că procedurile de infringement declanşate în vară nu au fost anulate, ci doar suspendate, iar, „în cazul reluării lor, vor continua de la momentul la care ajunseseră, adică exact înaintea citării României la proces în faţa Curţii Europene“.

Ne puteți urmări și pe Google News