Cum să vă relaxaţi la sfârşit de săptămână

Cum să vă relaxaţi la sfârşit de săptămână

Plimbaţi-vă, întâlniţi-vă cu prietenii, savuraţi o cafea şi o prăjitură bună.

După vacanţa de Sărbători, săptămâna aceasta vi s-a părut, probabil, o veşnicie şi abia aşteptaţi să profitaţi de weekend. Începeţi dimineaţa cu o cafea bună şi încercaţi să fiţi activi. Ieşiţi din casă până se face ora prânzului, altfel riscaţi să vă petreceţi zilele libere pe canapea, lâncezind, iar creierul nu va avea răgazul „să respire“. Psihologii vă sugerează şi alte „mici capricii“ cu care să vă puteţi delecta în timpul liber, astfel încât să puteţi avea parte de maximum de relaxare.   Dormiţi mai mult decât de obicei, dar nu în exces

Somnul prelungit până spre după-amiază nu este bun, deoarece vă poate da organismul peste cap. Nu este nevoie să vă treziţi în zori, aşa cum faceţi în fiecare dimineaţă, dar nici să treceţi de ora 10.00-11.00 nu este indicat. „Dacă nu aveţi datorii serioase de somn, nu are rost să dormiţi mult“, specifică medicul Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti.

După ce aţi luat un mic dejun copios şi v-aţi băut cafeaua ori ceaiul, mergeţi să faceţi mişcare. Dacă nu aveţi chef de un sport foarte dinamic ori de jogging prin parc, o idee bună ar fi să mergeţi să rătăciţi prin oraş. În drum, vă puteţi opri la cofetăria preferată ori la o ciocolaterie, unde puteţi savura o prăjitură bună. Studiile arată că ciocolata are efecte «miraculoase» asupra bunei dispoziţii, aşa că merită să încercaţi câteva pătrăţele, cu riscul de a aduce câteva calorii în plus organismului.   Mai puteţi încerca cele mai noi ceainării din oraş, unde veţi avea posibilitatea să savuraţi arome noi. Ceaiul are efect liniştitor asupra organismului, studiile demonstrând că poate influenţa pozitiv inclusiv valorile tensiunii arteriale. O cană de ceai negru ori verde băută zilnic, în locul cafelei, poate contribui la reglarea tensiunii arteriale. În caz că ajungeţi şi pe la supermarket, nu uitaţi să aruncaţi în coş câteva fructe exotice. Vă puteţi delecta cu acestea la masa de seară, în loc de desert.

Încercaţi o tunsoare sau o coafură nouă

Şi, ca ziua să continue în acest ton vesel, o idee bună ar fi să vă ferchezuiţi. Fie că vă programaţi la un salon pentru a încerca o nouă tunsoare ori coafură, fie că veţi merge la o prietenă, unde vă puteţi aranja împreună părul, un aspect mai îngrijit cu siguranţă o să vă binedispună. „Terapia la coafor prinde în special în cazul femeilor, dar asta nu înseamnă că bărbaţii nu ar trebui să apeleze la ea. Un aspect mai îngrijit face bine oricui, creşte stima de sine şi sentimentul valorii“, este de părere psihologul Laura Sfeta. Testaţi „terapia prin râs“

Mai puteţi încerca o şedinţă de relaxare la un salon de masaj ori reflexoterapie sau o vizită la saună. Toate acestea au efect relaxant şi ajută la o eliberare mai rapidă a stresului.

Spre seară puteţi organiza întâlniri cu prietenii pentru a viziona împreună filme de comedie. Râsul face bine la inimă, îmbunătăţeşte imunitatea, fluxul sanguin, valorile tensiunii arteriale şi pe cele ale glicemiei. În plus, scade riscul de a dezvolta anxietate. „Râsul face bine la toate. Nu uitaţi că există inclusiv terapie prin râs. Creşte starea de bine, de confort, de relaxare, dezinhibă centrii nervoşi“, mai spune psihologul Laura Sfeta.

Nu uita totuşi de cel mai bun antidot antistres - sexul! Studiile arată că acesta creşte stima de sine, îmbunătăţeşte considerabil imunitatea şi reglează tensiunea arterială. Toate acestea, deoarece organismul reuşeşte să elibereze endorfine în cantităţi considerabile.

Ne puteți urmări și pe Google News