EXCLUSIV EVZ. Când au trecut graniţa spre Gaza, soldaţii israelieni aveau un singur gând: „E momentul să-i ştergem de pe faţa pământului“.

Imediat după încheierea Sabatului evreiesc, în Gaza a început spectacolul sinistru al atacului terestru. Odată cu lăsarea serii de sâmbătă şi încheierea celor două zile de repaus, sutele de tancuri şi miile de soldaţi înarmaţi cu mitraliere, aruncătoare de grenade şi arme automate s-au pus în mişcare dinspre nordul Fâşiei, hotărâţi să dea lovitura finală Hamasului.

„A venit momentul să-i ştergem de pe faţa pământului“, a apucat să ne spună Elan, unul dintre tinerii israelieni care abia aşteptau comanda de atac, înainte ca ofiţerul comandant să-i interzică să vorbească cu ziariştii.

După câteva zeci de minute, se auzeau salve de artilerie şi tiruri de mitralieră, iar pământul se zguduia chiar şi la 5 kilometri de Gaza City. Cerul era sfâşiat o dată la câteva secunde de rachete menite să distrugă ce a mai rămas în picioare în oraşul deja transformat în ruine după o săptămână de bombardamente aviatice. Priveau invazia terestră de pe graniţă ca la meci

Forţele aeriene nu au făcut pauză nici în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Parcă mai multe decât până acum, avioanele de luptă şi elicopterele de atac au susţinut din aer invazia terestră.

Întreaga desfăşurare de forţe a fost primită cu bucurie de locuitorii din oraşele vecine cu Fâşia, care se simţeau, în sfârşit, răzbunaţi pentru sutele de rachete Qassam şi Grad lansate de Hamas în ultimii ani. O parte dintre ei au venit chiar la graniţa cu Gaza, pentru a privi de cât mai aproape operaţiunea „Plumb întărit“, numele dat de oficialii de la Tel Aviv atacului împotriva Hamas.

„Voi omorî şi copii dacă trebuie. Hamasul îi foloseşte ca scuturi“

„Pentru mine e un festival pe care îl aşteptam de mult. Hamasul trebuie distrus şi acum ştiu că au venit şi trupe al-Qaida să-i ajute. Israelul face ce trebuie“, ne spune, zâmbind, Noah, unul dintre tinerii sosiţi să privească în direct asaltul. În vârstă de 30 de ani, Noah şi i-a petrecut pe ultimii opt strângând în fiecare zi motive de ură împotriva Hamas.   „Numai în ultimii doi ani, la mai puţin de 100 de metri de casa mea au căzut 20 de Qassamuri. O vecină a murit şi alta a fost rănită. Cum să nu fiu fericit că au intrat cu tancurile peste ei? O să stau aici toată noaptea şi o să mă bucur de priveliştea asta“, ne spune tânărul în spatele căruia se văd rachetele brăzdând cerul şi explodând cu o forţă care zguduie pământul până la Kefar Azza, ultima localitate înaintea barajelor militare, situată la patru kilometri de Gaza City.

La fel ca majoritatea tinerilor israelieni, Noah şi-a satisfăcut stagiul militar de trei ani şi aşteaptă cu nerăbdare să fie chemat şi el la ordin să lupte împotriva Hamas. Va pleca la război hotărât să treacă peste orice scrupule pentru a distruge organizaţia cu care Israelul a ajuns la concluzia că nu mai poate comunica decât pe limba gloanţelor şi a rachetelor.

„Îi tot aud pe europeni că sunt copii acolo. Da, sunt, dar Hamasul îi foloseşte ca scuturi ca să apere depozitele de armament. Voi omorî şi copii dacă trebuie, deşi îmi pare rău pentru ei. E uşor să plângi de mila lor de la 2.000 de kilometri, aşa cum fac politicienii europeni“, spune Noah, în timp ce se bucură cu prietenii lui de fiecare explozie pe care o aude.

"Pentru mine e un festival pe care îl aşteptam de mult. Hamasul trebuie distrus, că au venit şi trupe al-Qaida să-i ajute. (...) Îi tot aud pe europeni că sunt copii acolo. Da, sunt, dar Hamasul îi foloseşte ca scuturi ca să apere depozitele de armament." - Noah, tânăr israelian

Citiţi şi: Fără scăpare în Fâşie România cere „încetarea acţiunilor“

MEDIC PALESTINIAN

„Au tras în tot ce vedeau în faţa ochilor“

În Gaza, cei 500.000 de locuitori prinşi între operaţiunea israeliană şi ripostele Hamas trăiau coşmarul vieţii lor. Doctorul Alzagzoug Zakie ne-a povestit cu vocea aproape acoperită de zgomotul bombardamentelor din fundal ce se întâmplă în Fâşie: „Sunt foarte mulţi copii morţi. Nimeni nu înţelege ce caută şi pe cine vor să omoare de fapt soldaţii. Până acum, au tras în tot ce vedeau în faţa ochilor. Medicul de la spitalul din Gaza City, Alzagzoug, spune că tot oraşul a rămas fără curent electric. „Oamenii nu mai au lumină deloc, nu mai pot să afle nimic de la televizor, nu mai funcţionează telefoanele, doar la spital mai avem un generator care merge foarte puţin şi nu ştiu cât o să mai meargă şi ăsta.“

DOUĂ TABERE, ACEEAŞI ŢARĂ Mitinguri israeliene pro şi contra război în acelaşi loc, la aceeaşi oră La 40 de kilometri de Gaza, în Tel Aviv, situaţia avea mai multe nuanţe decât la graniţa Fâşiei. Invazia terestră i-a împărţit pe israelieni în două tabere, care, în final, au ajuns la confruntări de stradă. Două mitinguri, unul proră zboi, celălalt împotriva atacului, s-au intersectat pe străzile Tel Avivului, oamenii fiind despărţiţi de cele câteva sute de poliţişti sosiţi în zonă.

În timp ce aproximativ 5.000 de pacifişti cereau oprirea măcelului, alţi 2.000 de israelieni suporteri ai asaltului îi acuzau pe primii de trădare. În prima categorie se afla şi Rebecca Goldman, o asistentă de 50 de ani. În mână ţinea o pancartă pe care scria, în engleză, „Opriţi războiul“, în timp ce scanda împreună cu ceilalţi sloganuri care cereau judecarea la Haga a lui Ehud Barak, ministrul apărării care a ordonat invazia.

„Am lucrat în Gaza trei ani. Am văzut ce e acolo, câtă sărăcie şi câtă foame. Oamenii nu au ales Hamas pentru că arabii ar fi terorişti. I-au ales pentru că le-au construit şcoli şi spitale şi le-au dat de mâncare. Iar pentru că au votat Hamas oamenii nu merită să moară“, spune Rebecca. În timp ce agită pancarta, vorbeşte furioasă despre politicienii israelieni. „Tzipi Livni şi Barak sunt în campanie electorală. Cred că un război o să-i ajute să câştige alegerile. Cum au putut să spună că nu e o criză umanitară în Gaza?“, strigă femeia, referindu-se la o declaraţie recentă a ministrului de externe de la Tel Aviv, care afirma că în Fâşie situaţia civililor este „aşa cum trebuie să fie“. Israelieni cu steagul palestinian în mână

La ceva metri de Rebecca încep să se adune cei care susţin războiul. Mai întâi câteva zeci, apoi din ce în ce mai mulţi. În timp ce manifestanţ ii îi înjură pe pacifişti şi îi numesc „trădători“, în zonă sosesc şi alţi câţiva zeci de poliţişti. Cu bastoanele în mână şi pistoalelemitralieră pregătite, încearcă să păstreze distanţa dintre cele două tabere, ceea ce-i înfurie la culme şi pe unii, şi pe alţii.

„Cum pot israelienii să ceară să oprească războiul? Înseamnă că nu sunt israelieni sau n-au trăit în aceeaşi ţară ca şi noi, printre rachete şi teroare continuă, se revoltă Aaron Grossman, care demonstrează pentru invazie înfăşurat în steagul naţional. Cel mai tare îl înfurie să-i vadă pe israelienii din celălalt grup fluturând steaguri palestiniene. „Asta e o blasfemie şi o mare greşeală. Dacă le arăţi arabilor cel mai mic semn de bunăvoinţă, ei o interpretează ca pe o slăbiciune.“

Oana Dobre, corespondenţă din Israel