Amprentarea romilor din Italia, o măsură controversată în 2008
- Adam Popescu
- 1 ianuarie 2009, 02:00
La sfârşitul lunii iunie a anului trecut, ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, a decis trimiterea forţelor de ordine în toate taberele de nomazi, pentru prelevarea amprentelor de la toţi ocupanţii.
Această decizie a fost una foarte disputată atât de autorităţile de la Bucureşti, cât şi de oficialii europeni. Potrivit acestora, măsurile adoptate încalcă prevederile UE referitoare la libera circulaţie şi că sunt discrimatorii la adresa etniei rome.
Pe evz.ro aţi putut urmări, în timp real, reacţiile autorităţilor la această măsură controversată.
Băsescu a mers la Roma
Şeful statului a mers, la jumătatea lunii iulie, în capitala Italiei, la invitaţia premierului italian, Silvio Berlusconi.
În cadrul conferinţei de presă, organizate după întâlnirea cu premierul Berlusconi, preşedintele a propus Guvernului italian "să ne implicăm împreună în integrarea romilor în societate".
Şeful statului a precizat că doreşte să îşi protejeze cetăţenii oriunde s-ar afla în lume şi a făcut un apel către poporul şi presa italiană pentru ca romii să primească şansa de a profita de statutul de cetăţeni europeni.
"Poziţia mea este o poziţie în interesul românilor. Punct. Deocamdată discuţiile între mine şi Guvernul italian nu sunt definitivate, sunt în evoluţie", preciza Traian Băsescu, la jumătatea lunii iulie. "Partea română nu poate fi de acord cu discriminarea niciunui cetăţean al său, dacă este vorba despre un proces de discriminare", a mai adăugat atunci şeful statului.
Parlamentul European, împotriva amprentării romilor
Europarlamentarii consideră că măsurile de amprentare a romilor din Italia, adoptate de Guvernul de la Roma,constituie un act de discriminare.
Astfel, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă autorităţile italiene să nu colecteze amprentele digitale ale romilor şi să nu le utilizeze pe cele deja colectate, în aşteptarea evaluării de către Comisia Europeană a măsurilor propuse. De asemenea, europarlamentarii au recomandat o mai bună integrare a persoanelor de etnie romă la nivel european.
"Italia nu este rasistă"
Este declaraţia făcută în iulie de Andrea Ronchi, ministrul italian pentru afaceri europene,ca urmare a rezoluţiei adoptate de Parlamentul European, în care se consideră că amprentarea rromilor din Italia un act de rasism.
Silvio Berlusconi: „Amprentarea favorizează integrarea străinilor“
Premierul italian, Silvio Berlusconi, a abordat problema imigraţiei, la încheierea unei întrevederi la Roma cu preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, informează agenţia Adnkronos.
„Suntem în favoarea politicii privind imigraţia“, iar măsura de a preleva amprentele locuitorilor din taberele de nomazi, inclusiv ale copiilor, este dictată de voinţa de „a permite integrarea străinilor şi de a-i îndepărta pe cei care vin în Italia pentru a comite infracţiuni“, a declarat premierul italian. Berlusconi a subliniat că „prelevarea de amprente în taberele de romi este motivată de necesitatea de a vedea cine sunt romii care trăiesc în aceste tabere“.
„Vrem să exprimăm voinţa fermă a guvernului de a garanta că şi copiii romi se pot duce la şcoală pentru a primi aceeaşi educaţie precum italienii“, a precizat Berlusconi, adăugând că este vorba doar de o „voinţă pozitivă“, aceea de „a-i integra mai bine în rândurile europenilor, oferindu-le aceleaşi drepturi“.
Renate Weber, circumspectă
Europarlamentarul român Renate Weber - membră a grupului liberal din Parlamentul European, cel care a promovat alături de socialişti rezoluţia de condamnare a acţiunii de amprentare - consideră că decizia de a nu amprenta romii din Roma este „un prim pas înapoi şi un rezultat al presiunilor făcute asupra autorităţilor italiene de la nivel european, dar şi din interiorul Italiei“.
„Ceea ce se întâmplă astăzi în Italia este atât de alunecos, încât numai o investigaţie la faţa locului mai poate oferi date certe. Nu-i suficient să dezminţi acuzaţiile de rasism cu vorbe. Trebuie să dovedeşti prin fapte că nu este aşa“, a afirmat europarlamentarul liberal. Critici şi în presa internaţională
La numai o zi de la decizia autorităţilor italiene de a amprentara romii de pe teritoriul ţării, cotidianul britanic The Independent a făcut o comparaţie între această metodă şi cea folosită de fostul dictator fascist Benito Mussolini.
Mai mult, sursa citată a subliniat că iniţiativa numărării şi identificării rezidenţilor din taberele de romi a avut deja loc în unele locuri din Italia. Giovanna Boursier, jurnalistă la Il Manifesto, a povestit de o astfel de tabără de la sud de Milano, în care poliţia a mers din casă în casă, cerând actele şi fotografiind. Deoarece toţi rezidenţii taberei erau cetăţeni italieni, autorităţile nu le-au mai luat amprentele.
"Mulţi italieni cred că rom este o abreviere de la român. De la intrarea României în UE, a existat un aflux de români în Italia. Oamenii confundă aceste lucruri. Au existat infracţiuni comise de români, iar oamenii i-au confundat cu romii, aşa că, într-un final, romii au ajuns să fie condamnaţi pentru tot", a explicat Giovanni Maria Bellu, jurnalist de la La Repubblica şi expert în minorităţile italiene.