Sediul publicaţiei franceze Charlie Hebdo a fost DISTRUS, în 2011, într-un ATAC CU BOMBE
- Andrei Stanca
- 7 ianuarie 2015, 13:52
Birourile de la sediul publicaţiei franceze Charlie Hebdo, la care a avut loc, miercuri, un atac armat soldat cu 11 morţi, a fost distrus, în 2011, într-un atac cu bombe.
Atacul a venit la o zi după ce publicaţia franceză l-a numit pe Profetul Mahomed ca fiind redactor-şef în următorul număr al ziarului.
Totodată, pe coperta publicaţiei a apărut o caricatură cu Profetul Mahomed, care a circulat pe reţelele sociale timp de câteva zile şi a stârnit un val de indignare în lumea islamică.
În septembrie 2012, în contextul unor proteste violente după difuzarea filmului anti-islam "Inocenţa musulmanilor", revista franceză a publicat o serie de caricaturi reprezentându-l pe Profetul Mahomed. În consecinţă, jurnaliştii de la Charlie Hebdo au primit mai multe ameninţări cu moartea, iar autorităţile franceze au întărit securitatea la ambasade, consulate, centre culturale şi au decis închiderea temporară a şcolilor internaţionale din aproximativ 20 de ţări.
Totodată, în jurul clădirii ce adăposteşte sediul revistei franceze au fost amplasaţi mai mulţi poliţişti. Site-ul publicaţiei nu a putut fi, însă, apărat şi a fost atacat de hackeri.
Ulterior, în luna decembrie a aceluiaşi an, săptămânalul Charlie Hebdo anunţa că va publica o serie de benzi desenate, intitulate "Viaţa lui Mahomed", care aveau ca punct de plecare textele cronicarilor musulmani. La acea vreme, publicaţia a negat orice scop provocator al iniţiativei sale.