„De ce le purtam?”. Povestea PERUCILOR lui BENONE Sinulescu

„De ce le purtam?”. Povestea PERUCILOR lui BENONE Sinulescu

Este unul dintre cei mai iubiţi artişti ai muzicii populare.Dar peste toate, Benone Sinulescu este un om plin de forţă şi vitalitate.

Benone a mărturisit, printre altele, pentru etno.ro că soşia sa „e primul critic al meu şi cel mai drastic. Ea ţine cont de tot şi-mi spune tot. Chiar dacă, de multe ori, spun “nu” în faţa ei, în sinea mea ştiu că are dreptate”. În plus, Benone a spus şi povestea amuzantă a faimoaselor sale peruci, purtate mai ales pe timpul lui Ceauşescu. Peruci pe marginea cărora s-au facut atâtea comentarii.

„Ca şi cum aş avea fundul gol”

„Am un sac de peruci, făcute numai în România”, spune Benone. „Cele 100 şi ceva de peruci m-au costat o avere. Era un calvar atunci să porţi o perucă, mai ales când era cald şi curgeau apele pe tine, dar le suportam cu stoicism. De ce le purtam? Aveam o falsă părere că, fără perucă, mă simt ca şi cum aş avea fundul gol! După un timp, tot soţia mea m-a convins să renunţ, iar eu mi-am luat inima în dinţi şi am ascultat-o”. Cântăreţul a încercat să îşi păstreze look-ul tineresc, iar după ce a renunţat la aceste artificii, câştigat mai mulţi simpatizanţi. Mai mult, Nea Beni este de părere că de când a renunţat la peruci şi se rade în cap a lansat şi o modă. "Nu cred că aş mai purta peruci. Când am început să mă rad în cap am lansat o modă. Unii se rad în cap chiar dacă au şi păr”. Artistul recunoaşte că a fost deseori ţinta băşcăliilor: "Ion Băieşu îmi spunea: "dacă nu îţi pui peruca în cap am impresia că mergi cu fundul in sus. Şi să vezi rasete" , mai spune interpretul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News