AVERTISMENT. Câmpul magnetic al Pământului și-a pierdut din INTENSITATE
- Ana-Maria Adamoae
- 10 iulie 2014, 18:53
Datele colectate de sistemul de sateliți SWARM, ale Agenției Spațiale Europene, arată că intensitatea câmpului magnetic al Terrei, care protejează planeta de radiațiile emise de exploziile solare, și-a pierdut din intensitate în ultima jumătate de an, relatează Live Science.
Astfel, cea mai slabă intensitate o înregistrează câmpul magnetic de deasupra emisferei vestice, în timp ce în sudul Oceanului Indian intensitatea câmpului magnetic a crescut, potrivit datelor colectate de magnetometrele instalate la bordul celor trei sateliţi din sistemul Swarm.
Oamenii de știință care au analizat datele nu au oferit și o explicaţie clară privind cauzele acestui fenomen, una dintre variante fiind legată de momentul în care se vor inversa polii magnetici ai Pământului, potrivit cercetătorului Rune Floberghagen, responsabil al misiunii Swarm din cadrul ESA.
Potrivit datelor disponibile până la acest moment, polul nord magnetic al Pământului se mută spre Siberia.
"Aceste inversări nu se produc instantaneu, fiind nevoie de multe sute de ani sau chiar milenii. Aceste inversări s-au produs de multe ori în trecutul planetei", a precizat Rune Floberghagen, citat de Live Science.
O dată la câteva sute de mii de ani, polii magnetici ai Pământului se inversează și, deşi variaţiile de intensitate ale câmpului magnetic sunt normale în cursul acestui proces, datele adunate de Swarm au scos la iveală faptul că, în anumite zone, câmpul magnetic pierde din intensitate mai repede decât în trecut.
Studiile anterioare estimau o pierdere de intensitate de aproximativ 5% pe secol, dar noile date indică o pierdere a intensităţii de 5% pe deceniu - adică o scădere de 10 ori mai rapidă decât se credea. Astfel, inversarea polilor magnetici ai Pământului s-ar putea produce mai repede de intervalul de timp de 2.000 de ani estimat iniţial.
Cercetătorii aşteaptă noi date de la sistemul Swarm pentru a afla de ce câmpul magnetic terestru îşi pierde atât de rapid din intensitate.
Oamenii de ştiinţă subliniază că nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la inversarea polilor magnetici. În timpul inversărilor din trecut nu s-au înregistrat dispariţii în masă ale vieţuitoarelor şi nu există nici dovezi cu privire la producerea unor eventuale 'bombardamente' de radiaţii solare. Cel mai probabil, în cazul unui astfel de eveniment, cele mai afectate vor fi reţelele de transport a energiei electrice şi sistemele de comunicaţii.